Cel de-al doilea razboi mondial este istorie. Dintr-o conflagratie de asemenea proportii se trag învataminte de catre cei multi si avantaje economice si politice de catre cei interesati. Plânge cineva sacrificiul celor 30 de milioane de oameni (dupa unii, 100 de milioane) cazuti în cel de-al doilea razboi mondial? Ei sunt de mult uitati! Nu este cazul si cu cei aproximativ 6 milioane de evrei ucisi tot atunci.

Cei care sustin de câtiva ani de zile existenta Holocaustului în România sunt probabil extremisti care profita de remanenta propagandei sovietice în istoriografia româna pentru a acoperi fenomenul aderentei la comunism a unei parti importante din comunitatea evreiasca si a impune o imagine de participanta la Holocaust a României.

Se stie ca pe toata perioada razboiului, conducerea României a încercat sa rezolve problema evreiasca prin emigrarea în Palestina. Demersurile au avut un caracter extern preponderent, deoarece ele implicau o relatie a regimului progerman cu Marea Britanie si SUA. Antonescu a cerut liderilor comunitatii evreiesti sa tina aceasta legatura, având în vedere ca n-o putea face oficial si ca relatiile personalitatilor evreiesti erau mai eficiente. La 30 septembrie 1940, dr. Filderman - presedinte al Uniunii Evreilor din România, presedinte al Federatiei Uniunilor de Comunitati Evreiesti din România, presedinte al Comitetului Joint distribution pentru România, membru al Parlamentului Român ­- a înaintat un memoriu în care esentiala era propunerea de a facilita emigrarea unui numar cât mai mare de evrei în Palestina, propunere la care Antonescu s-a raliat imediat.

De notat însa ca Anglia, importanta militanta pentru drepturile evreilor, folosea solutia deportarii evreilor sositi ilegal în Palestina, atitudine pe care nu a recunoscut-o regimului Antonescu pentru evreii aflati ilegal în România. În pofida acestei situatii, guvernul român era dispus în continuare sa favorizeze emigrarile prin acceptare tacita. Anglia s-a opus înca o data categoric. La propunerea facuta de dr. Filderman pentru o emigrare în SUA pe baza de reciprocitate, Brutus Coste, însarcinatul cu afaceri ad interim la Washington preciza: „Evreii din rasaritul Europei n-au fost niciodata considerati aici ca elemente a caror emigrare trebuie încurajata. S-a facut si se face o deosebire marcata între evreii din Occidentul Europei si cei din Polonia, Rusia si România. Când e vorba de fapte, simpatia americana pentru evrei opereaza doar pâna la un punct: interventii indignate în favoarea evreilor din Europa - da; admiterea în masa a mult deplânselor victime ale persecutiilor antisemite - nu.”

În ciuda tuturor piedicilor întâmpinate, Antonescu a continuat sa insiste pe ideea sa, iar într-o adresa trimisa Ministrului Afacerilor Straine a reconfirmat principiile emigrarii.

Emigrarile au continuat, nu în numarul scontat, ci în numar mic, cu acordul guvernului român si cu riscuri mari pentru emigranti.

Zigu Ornea îsi aminteste: „Antonescu si Filderman au fost colegi de liceu si erau prieteni. Antonescu s-a angajat sa protejeze populatia evreiasca în România si si-a respectat angajamentul; aceasta populatie nu a fost decimata si supusa holocaustului.”

Dupa razboi, când au venit comunistii evrei la putere, conducerea evreiasca ce salvase comunitatea de la disparitie, a fost ostracizata, amenintata si obligata sa fuga din tara clandestin – Filderman - sau expulzata – sef Rabinul {afran. Alexandru {afran a fost unul dintre cei la care s-au prezentat echipei de militari ca sa aresteze un criminal de razboi. El nu a fost niciodata agreat de comunisti – în frunte cu Ana Pauker, care îl considera un tradator.

În ceea ce priveste existenta unui Holocaust în România, în care zic unii ca au murit 400.000 de evrei, altii pretind 800.000, nu este de crezut ca va fi gasita dovada ca ar fi cazut atitia evrei victime ai unor legi si acte de guvernare îndreptate împotriva lor si urmarind exterminarea fizica a acestora. Au fost unii evrei executati prin sentinta Curtii Martiale, dar pentru tradare de tara, spionaj si acte de diversiune în favoarea unui stat inamic, cu care ne aflam în stare de razboi: Uniunea Sovietica. Singurii evrei din România care au suferit prigoana, suferintele si jertfele unui Holocaust, au fost cei din Nordul Ardealului, ajunsi în stapânirea Budapestei prin Diktatul de la Viena din august 1940. Au fost dusi în lagare cu acte în regula, cu toate dovezile necesare sau cei din Basarabia, Bucovina si Transnistria, dar pe care Ucraina sau Rusia refuza sa-i contabilizeze.

Sa se produca un Holocaust în Europa, la mijlocul secolului XX, într-o tara în care au venit la putere evreii comunisti, iar despre cele 400.000 sau 800.000 de victime sa nu se stie nimic si sa ramâna ascunsa aceasta crima gigantica? Evident, intrebarea este retorica.

Cu multi ani în urma, circula printre români povestea unei întâmplari anecdota: Alexandru Rosetti, invitat în Israel, este dus sa viziteze si muzeul memorial al Holocaustului de la Yed Vashem. Acolo da peste o statistica a victimelor înregistrate pe tari, în care România era trecuta cu 500.000 victime. Om cu crestere aleasa, Rosetti citeste si nu zice nimic gazdelor. Când se întoarce la ambasada României, se duce la ambasador si îl ia la rost, cum de admite asemenea ineptii. „Lasati domnule academician ca înca e bine”, îi raspunde ambasadorul. „La început au vrut sa ne treaca cu 600.000, dar am mai discutat cu ei, am mai dus câteva roti de cascaval, icre negre, niste Murfatlar, si au lasat la 500.000! Mai mult n-am putut! N-am avut cu ce!”

Si iata si declaratia-testament facuta de Wilhelm Filderman în lucrarea Populatia evreiasca în timpul celui de-al doilea razboi mondial, publicata la Iasi în 1994, editura Fundatiei Culturale Române, editie bilingva, scoasa de Gheorghe Buzatu:

„A fost mult acuzat regimul Maresalului Ion Antonescu ca fiind înfeudat nazismului si Maresalul însusi a fost executat de agentii Moscovei ca fascist. Adevarul este ca maresalul Antonescu este cel care a pus capat miscarii fasciste în România, oprind activitatile teroriste ale Garzii de Fier din 1941 si suprimând toate activitatile politice ale acestei organizatii. Eu însumi, raspunzând unei întrebari a lui Antonescu la procesul sau – montat de comunisti – am confirmat ca teroarea fascista de strada a fost oprita în România la 21 ianuarie 1941, zi în care maresalul a luat masuri draconice pentru a face sa înceteze anarhia fascista provocata de aceasta organizatie si restabilirea ordinii în tara. În timpul dominatiei hitleriste în Europa, eu am fost în contact permanent cu Maresalul Antonescu, care a facut foarte mult bine pentru îndulcirea soartei evreilor expusi persecutiilor rasiale naziste… Eu am fost martorul unor scene emotionante de solidaritate si de ajutor între români si evrei în momente de grele încercari din timpurile imperiului nazist din Europa. Maresalul Antonescu a rezistat cu succes presiunilor naziste care cereau masuri dure contra evreilor…

El este cel care mi-a dat pasapoarte în alb pentru salvarea de teroarea nazista a evreilor din Ungaria a caror viata era în pericol! Datorita politicii sale, averile evreilor au fost puse sub un regim de administratie tranzitorie care, facându-le sa para pierdute, le-a asigurat conservarea în scopul restituirii lor la momentul oportun.

Am mentionat aceste lucruri pentru a sublinia faptul ca poporul român, chiar când a avut într-o masura limitata controlul tarii, a demonstrat sentimente umaniste si de moderatie politica.”

De asemenea, nu este prea târziu sa ne aducem aminte de cele spuse în lucrarile lor de evreii Nicolae Steinhardt, Marcel Marcian, Oliver Lustig despre sufletul acestui popor în mijlocul caruia s-au nascut, au trait si au murit. Cu totii au marturisit despre situatia de exceptie – fericita – în care s-au aflat evreii din România în timpul razboiului, sub dictatura antonesciana.

Credem în seriozitatea si nepartinirea echipei de istorici români, evrei, americani constituita recent la Bucuresti pentru a stabili daca a fost Holocaust in Romania. Insa, credem la fel de mult ca acest popor – care a rezistat cu obstinatie timp de sute de ani valurilor de navalitori si vremurilor de restriste nemeritate – nu va crede si nu va accepta niciodata o asemenea acuzatie monstruoasa.

În final, gasim binevenita concluzia lui W. Filderman, care a tinut împreuna cu Sabin Manuila o comunicare la Congresul Institutului International de Statistica, la Stockolm, în 8-5 august 1957, cu titlul „Evolutia numerica regionala a populatiei evreiesti din România”: „In nici o tara dominata de nazisti n-a supravietuit o asa de mare proportie a populatiei evreiesti.” Andrei Tudor Chiriac

Recomanda-ne cunoscutilor tai. Si lasa-ne un comentariu.

Tweet