Ce este un pub? Un mic paradis.

Prima oară am luat contact cu un astfel de loc la Londra, în celebrul cartier Soho, chiar la el acasă adică, în ţara care l-a adus pe lume.

Ţin minte că era o mare de oameni pe stradă, cu halbe sau pahare pline cu bere înspumantă, şi „talk about”, puneau ţara la cale, făceau din acel spaţiu o scenă. Scena era lumea, iar oamenii - actori, vorba lui William Shakespeare, care se auzea de pe scena lui „Glob Theatre”, cum ieşea din gura actorului, se ridica asemenea unui balon cu aer, ieşea pe acoperişul descoperit al teatrului şi plutea peste tot locul, mai ales în preajma acestor sute, mii de locuri minunate numite pub, unde gălăgioşii, meditativii sau gură-cască se adună seară de seară şi „talk about”. O nebunie! Ai fi vrut ca spectacolul să nu se mai termine niciodată. Cu o liră faci o burtă de bere. E minunat. Şi berea curge ca dintr-un izvor nesecat. Şi e bună. E ca apa de izvor sfinţit! Ca acel izvor de pe Muntele Athos, care îţi iese în cale, pe arşiţă, în drum spre schitul românesc Prodromu.

Şi acum dau peste acest paradis la New York.
Nu sînt prea dese aici pub-urile, dar sînt suficiente. Nu cît restaurantele chinezeşti sau arăbeşti, dar sînt. Şi sînt de necomparat. Nici un local din New York nu se poate compara cu un pub.
Fiindcă pub-ul e scena şi acolo toţi oamenii-s actori, toţi „talk about”. E o vociferare, un vacarm că nu poţi să compari cu el nici o armonie, nici cea mai de preţ acută sonoră, nu mai vorbesc de frumuseţi, cum nu are nici Hollywood-ul! Totul păleşte în faţa acestui magic loc unde se petrece „mult zgomot pentru nimic”. Pentru nimic? Un meci între Schalke 04 şi Manchester United e nimic? M-ar spînzura fanii lor, cu acele eşarfe interminabile! Dar cine se uită cu adevărat la meci? Meciul e un pretext, un motiv de tras cu coada ochiului la puicuţele din jur, la atmosfera cu adevărat de aur, care ridică nimicul la rang de esenţial. E locul unde chiar nu vrei să faci nimic. E locul unde Nimicul e sfînt, unde Nimicul înseamnă viaţă.
Fiindcă important e cel de alături. E polonezul din dreapta ta şi irlandezul din stînga. Cu care deodată începi să „talk about”, de parcă te-ai cunoaşte de cînd lumea! Şi punţile se fac imediat. Păi, cine n-a auzit de Andrei Wajda? De Olbrychski? Sau de „Ulisses” al lui Joyce? Ori de Beckett? Toţi stăm de fapt în aşteptarea lui Godot – „Waiting for Godot” şi el nu mai vine, fiindcă Godot e Dumnezeu şi noi sîntem o adunătură de Vladimiri şi Estragoni şi cum să vină Dumnezeu la noi?!
Pub-urile sînt de cînd lumea. Şi viaţa a trecut prin pub-uri. Viaţa ca o călătorie într-un pub. Noi credem că pub înseamnă tavernă, bodegă sau cîrciumă, dar pub înseamnă dragoste, înseamnă placentă, înseamnă sămînţă. Într-un pub şi-a scris Shakespeare opera. Într-un pub i-a născut pe Hamlet şi Falstaff, pe Romeo şi Julieta! Şi tot într-un pub l-a născut Joyce pe Leopold Bloom. Ba acest Ulisse modern ne demonstrează că pub-ul este „irish”, o invenţie pur irlandeză, pe care ar fi furat-o englezii şi şi-au atribuit-o lor, aşa cum l-au furat şi pe Shakespeare! Ştiţi că la Dublin şi în toată Irlanda Shakespeare se joacă după alte texte, scrise în limba irish, limbă în care cică ar fi creat Shakespeare, care sună altfel decît engleza? Eu am văzut manuscrisele lui Shakespeare la Barnes & Noble, publicate într-o carte de documente salvate, cu facsimile originale, dar scrisul e indescifrabil, cine să priceapă în ce limbă au fost scrise? Doar irlandezul din stînga mea.

Dar ce-au mai făcut pub-iştii moderni? Ca să-i atragă şi pe microbişti, le-au pus ecrane, peste tot, să caşte gura şi cei fără de pereche, care au venit neînsoţiţi, să aleagă locul unde să se aşeze, în dreptul unui ecran în care se transmite un meci de baschet, un meci de fotbal american, de hochei, baseball, iar în ultima vreme, de cînd americanii au ajuns la Campionatul mondial de fotbal din Africa de Sud, se transmit şi meciuri de fotbal din Champions League! Ba transmit şi meciuri din campionatul Spaniei. Cum a fost partida dintre Real Madrid şi FC Barcelona. Scor 1-1, goluri date din penalty de doi monştri sacri ai gazonului, Messi şi respectiv Ronaldo. O nebunie de meci! Mai frumos decît cel din Champions League, cînd abia după o eliminare a galacticilor Messi şi-a arătat clasa, cu două goluri în poarta lui Casillas, chiar pe terenul madrilen.
Cred că numai spaniolii, care au făcut corida şi din fotbal, ştiu să aprecieze un pub. În afara englezilor, bineînţeles. Adică şi ei înţeleg ce înseamnă un pub. Să priveşti un meci de fotbal dintr-un pub. Să trăieşti viaţa ca într-un pub.

Viaţa ca un pub.
Nu vă puteţi imagina ce invenţie! Aş vrea să trăiesc numai acolo, într-un pub, să nu mai ies de-acolo! Ce salon, ce White House, ce palat?! Nu există eleganţă mai de bun gust ca într-un pub. Pub-ul nu e o speluncă, e o gură de rai, sînt peste tot flori şi fete frumoase! Şi veselie, veselie cît cuprinde! Se rîde într-una, cu gura pînă la urechi! Într-un pub nu există tristeţe, nici patimi, nici crucificări. Aici e o continuă înviere. O continuă Săptămînă Luminată.

Dacă nu ai cunoscut fericirea, iată reţeta ei: pub-ul.
Oare cine a fost mai întîi, englezul sau pub-ul?
Sigur, şi noi, românii, avem pub-uri, am văzut ici-colo prin Bucureşti, da, dar nu avem englezi. Pub cu chinezi sau cu români nu se poate.
Musai că e nevoie de englezi. De un englez măcar.
Sau de spirit englezesc.
Nu se poate pub cu spirit ţigănesc.
Pub-ul este exact opus spiritului ţigănesc, manelist, care, după niscaiva trabucuri şi dansuri din buric, se lasă cu lovituri de şiş. Imitaţie vulgară de flamenco.
Aici, la un pub de pe 2 Avenue, unde îmi place mie să merg mai des, ca în toate pub-urile, de altfel, e interzis fumatul, aşa cum e interzisă şi băutura în prostie. Dacă ospătarul vede că te clatini, nu te mai serveşte. Adică te ocroteşte. Fiindcă în clipa cînd ai ieşit pe stradă şi te vede poliţistul că te clatini, te-a şi arestat. Aţi auzit ce-a păţit Nicholas Cage. Exact o chestie ca asta. Şi nu e exclus să-l fi amendat şi pe patronul de la pub care i-a dat de băut peste măsură.
La pub-ul unde merg eu, chelnerii sînt femei, una mai frumoasă ca alta, numai bucătarul e mexican, mare pasionat de fotbal, care a dat de băut la toată lumea, numai bere Heineken, cînd a cîştigat Barcelona finala de pe Wembley. Şi au ciocnit toţi cu el, deşi clienţii, mulţi anglofoni, normal, au ţinut cu Manchester. A fost un delir de meci! Eu m-am aflat între un american din Alaska şi un tînăr rugbyist din Australia, care susţinea că ţara lui e a doua America, iar cel din Alaska spunea că europenii care au întemeiat America au trecut prin ţara lui. Şi eu ştiu că românii care au ajuns la Boian, la nord de Edmonton, au venit din Alaska. Deci istoria ar fi o linie între Alaska, America şi Australia. Multe mai afli într-un pub, dacă eşti interesat. Îmi place la nebunie pub-ul, fiindcă nu există loc mai cu măsură. Unde prieteniile se înnoadă aşa cum negrii ştiu să lege pasele sub coşul de baschet.
Aşa trebuie să fie Paradisul, nu?! Deşi am auzit că în anumite puburi, pe uşa din dos, se petrec şi lucruri necurate, droguri, prostituţie, eu refuz să văd pub-ul altfel decît ca pe un loc ce seamănă cu un fel de şezătoare. Şi la şezători se bea, se mîncă, se lucră, se învaţă şi se pune ţara la cale, nu? De ce nu s-ar numi unele pub-uri de pe la noi şezători? GRID MODORCEA

Recomanda-ne cunoscutilor tai. Si lasa-ne un comentariu.

Tweet