În 1456, Vlad Ţepeş a devenit principe al Valahiei sub numele de Vlad al IV-lea. Sadismul şi obsesia pentru sînge l-au transformat pe acest nobil obscur, odată cu trecerea timpului, într-o referinţă clasică a urii paroxistice pe care o poate nutri un om faţă de duşmanii săi. Unul dintre miturile cele mai consacrate în cultura occidentală, în epoca modernă, este cel al vampirului. Renăscut în cadrul cunoscutului roman al scriitorului irlandez Bram Stoker, originile sale pot fi găsite în cele mai vechi tradiţii ale umanităţii, de aceea istoria sa necesită o oprire obligatorie în bibliografia unui enigmatic, dar adevărat principe român, Vlad Ţepeş. Vlad al IV-lea, cunoscut şi sub numele de Vlad Ţepeş, s-a născut în preajma anului 1431, la Sighişoara, în apropiere de Valahia (Ţara Românească), vechi principat situat în Carpaţi. A fost unul dintre cei 3 fii legitimi ai nu mai puţin cunoscutului Vlad Dracul, principe al Valahiei şi membru al Ordinului Dragonului. Acest Ordin, în care Vlad a intrat, datorită lui Sigismund de Luxemburg, în anul 1431, avea ca simbol un şarpe înaripat, simbol al diavolului în folclorul românesc, iar în rîndurile sale se aflau mulţi războinici sîngeroşi. Vlad Ţepeş a avut o copilărie traumatizată, fapt care a fost, fără îndoială, determinant în formarea personalităţii sale sadice. La vîrsta fragedă de 3 ani, a fost încredinţat ca ostatic turcilor de însuşi tatăl său. În timpul captivităţii, tînărul Vlad a fost instruit în arta războiului, dar, după moartea tatălui său, a părăsit oştirea turcă, formîndu-şi propria oaste. În 1456, şi-a văzut visul împlinit, devenind domnitor al Valahiei, iar pentru a cinsti memoria tatălui său, şi-a luat titlul de Dracula, adică "fiul lui Dracul". Atunci a început să se plăsmuiască legenda referitoare la sadismul lui Vlad Ţepeş, căruia i se atribuie peste o sută de mii de morţi între anii 1456 şi 1462, perioada domniei sale. Detaliile culese din documentele şi însemnările epocii sînt relevante pentru lipsa de scrupule cu care Vlad Ţepeş îşi executa duşmanii. Astfel, tragerea în ţeapă era o practică generalizată şi consta în înfigerea trupurilor muribunde ale duşmanilor principelui în ţepe lungi de lemn. De asemenea, se practicau incinerarea şi jupuirea prizonierilor, toate fiind torturi care se pare că-i plăceau peste măsură lui Vlad Ţepeş. O CINĂ SÎNGEROASĂ Se pare că principele Vlad obişnuia să cineze, după cîte o victorie, înconjurat de victimele sale aflate în agonie, multe dintre ele trase în ţeapă, şi, cîteodată, nu avea reţineri să-şi înmoaie pîinea în sîngele duşmanilor săi înainte de a o mînca. Se povesteşte că odată, în timp ce lua o astfel de cină respingătoare, un nobil invitat la masă şi-a dus mîna la nas, în semn de repulsie. Ţepeş, considerînd gestul său ca pe o lipsă gravă de respect, a dat ordin pe loc să fie tras în ţeapă, dar într-o ţeapă mult mai înaltă decît cele obişnuite. Punîndu-şi în evidenţă simţul umorului negru şi în timp ce-l urmărea pe nobil cum aluneca în ţeapă aducătoare de moarte, principele i-a spus invitatului că a decis să-l aşeze la înălţime pentru a nu mai simţi mirosul pestilenţial al cadavrelor în mijlocul cărora cinau. Declinul lui Vlad Ţepeş Dura ofensivă turcă desfăşurată, în 1462, împotriva oponenţilor din Valahia l-a obligat pe Vlad să fugă în Ungaria. Ajuns acolo, i-a cerut azil regelui maghiar care, departe de a da curs solicitării sale, l-a încarcerat timp de 12 ani, acuzîndu-l de lucruri false. Dar nici în timpul captivităţii sale Vlad Ţepeş nu a reuşit să-şi potolească impulsurile sadice şi, se pare, îi plătea adesea pe gardienii săi pentru a-i face rost de păsări, cărora le smulgea, fără milă, aripile. Norocul i-a surîs din nou, în 1475, cînd Regele Ungariei i-a pus la dispoziţie un corp de armată pentru a recupera, pentru regatul său, Valahia. Un an mai tîrziu, în noiembrie 1476, Vlad Ţepeş a preluat controlul asupra principatului său. Moartea şi legenda Se spune că în ultima sa bătălie Vlad Ţepeş a plănuit să se deghizeze în turc, pentru a ataca liniile inamice din interior. Cu scopul de a dovedi eficienţa deghizării sale, principele s-a apropiat de propriii soldaţi, care l-au atacat imediat, ucigîndu-l şi apoi decapitîndu-l. Capul lui a fost trimis în tabăra turcă şi, pentru a dovedi că aparţine celui mai mare duşman al său, a fost dus la Constantinopol, înfipt într-o ţeapă, sub formă de trofeu. Cu toate acestea, apropiaţii lui Vlad nu au acceptat niciodată moartea principelui lor, fapt care a creat legenda de care s-a servit Bram Stoker în romanul său. Dracula versus Lugosi Actorul de origine maghiară Lugosi Béla (1882-1956) a jucat, pentru prima oară în cinematografie, rolul lui Dracula în pelicula omonima a lui Tod Browning, realizată în 1931. Interpretarea repetată a acestui personaj în diferite filme a făcut din Lugosi o persoană taciturnă şi apatică, ajungînd chiar să-i afecteze sănătatea. Lugosi şi-a încheiat cariera fiind nevoit să accepte roluri secundare în filme de duzină.

< Prev		Next >