„Era hun tipic, scund, cu pieptul lat, cu un cap mare, ochii mici, adînciţi în orbite şi nasul turtit. Era oacheş, cu pielea aproape măslinie şi avea o barbă rară. Iute la mînie, folosea drept armă politică teama pe care o inspira.“ Iordanes, istoricul got, citat în Împăratul stepelor, de Rene Grosset

De ce este hunul Attila clasat atît de sus în ierarhia figurilor diabolice? Din cauza moştenirii lăsate de el, a distrugerii în massă a oamenilor, în vederea unor cuceriri teritoriale şi a totalului său dispreţ pentru viaţa semenilor săi. Hunii erau cunoscuţi pentru cruzimea lor înfiorătoare, pe care Attila le-a cultivat-o, inoculîndu-le războinicilor săi o extraordinară pasiune pentru ucidere şi distrugere. Cuvintele folosite pentru a-1 descrie pe Attila în cărţi şi articole sînt întotdeauna extrem de dure. Barbar, crud, periculos, feroce, sălbatic şi notoriu reprezintă termenii obişnuiţi, aşa cum sînt şi titulaturile care nu-i fac cinste: „Biciul lui Dumnezeu” şi „Biciul Pămîntului”, în viziunea lui Dante Alighieri. Scriitorul roman Marcellus i-a catalogat pe Attila şi pe hunii lui ca fiind „animale cu două picioare”, iar Attila a mai fost descris ca un om „feroce”, „cea mai temută persoană din istoria omenirii”, un „ucigaş de copii mici”, o căpetenie responsabilă de „distrugeri în massă” şi o „încarnare a răului”. Romanii considerau că nu poate exista nici o altă fiinţă omenească răspunzătoare de atîtea morţi, distrugeri şi atrocităţi, Attila fiind considerat de ei drept „neom”. Aproximativ din 433 pînă în 453, Attila a cucerit aproape 2.300.000 de kilometri pătraţi şi a condus un imperiu ce cuprindea Europa Centrală şi de Est şi cîmpia vestică a Rusiei. El a pustiit o bună parte din continentul european în decursul Secolului al V-lea, dar n-a reuşit să cucerească Galia, o regiune care corespunde, în linii mari, Franţei de astăzi, Belgiei şi nordului Italiei. Asedierea Traciei de către Attila (Tracia era o regiune care cuprindea sud-estul Peninsulei Balcanice, la nord de Marea Egee) s-a soldat cu asemenea pierderi de vieţi omeneşti, încît morţii nu puteau fi număraţi. Între anii 441-442, Attila şi soldaţii lui au devastat cetatea Naissus, cam la 160 de kilometri la sud de Dunăre. Attila şi hunii s-au autodepăşit în cruzime şi sete de sînge. Invadatorii au violat, au prădat, au ucis şi au mutilat oameni după bunul lor plac. Cînd solii romani l-au vizitat pe Attila la Naissus, cîţiva ani mai tîrziu, ei au trebuit să stea în afara cetăţii, din cauza mirosului de cadavru încă persistent. Malurile fluviului erau complet acoperite cu oase umane. În timpul unui atac violent asupra Imperiului Roman de Răsărit, în 447, Attila şi oamenii lui au distrus, după toate probabilităţile, peste 70 de oraşe şi cetăţi, violînd, incendiind, ucigînd şi distrugînd, ca nişte lăcuste, tot ce le ieşea în cale. În 452, Attila a mai asediat şi nimicit Aquileia, din nordul Italiei. Cînd Papa Leon a aflat că următorul obiectiv al lui Attila îl reprezenta Roma, Pontiful i-a cerut să părăsească Italia. La început, Attila s-a împotrivit, apoi, după cum se spune, s-a întîmplat un miracol.

Potrivit spuselor lui Attila, nimeni alţii decît Sf. Petru şi Sf. Pavel i s-au arătat cuceritorului şi i-au cerut să-1 asculte pe Papa Leon. Aceasta este, probabil, un fel de ficţiune menită să salveze aparenţele. Este posibil ca în realitate Attila să fi părăsit Italia din trei motive: hunii lui se îmbolnăviseră de ciumă, sufereau şi mureau, făcînd astfel atacurile dificile; el nu se refăcuse după pierderea bătăliei de la Chalons, din anul precedent şi, în al treilea rînd, Italia suferea din cauza foametei şi Attila ştia că ar fi fost imposibil să găsească mîncare suficientă ca să-şi hrănească hoardele, indiferent cîte sate sau ferme ar fi putut captura. Cînd Attila a preluat Puterea, în 433, el a împărţit tronul cu fratele său Bleda, într-un parteneriat destul de dificil. După 12 ani de conducere comună, Attila 1-a ucis pe Bleda şi a devenit unicul monarh al hunilor. Ca lider atotputernic, Attila a putut să-şi îndeplinească cele mai josnice pofte. A fost un beţiv înrăit şi în mod regulat organiza mari festinuri care, din cauza excesului de băutură, degenerau în orgii. Există, de asemenea, unele mărturii menţionate în Istorie potrivit cărora Attila era canibal şi că, la un moment dat, şi-a mîncat doi dintre fii. Se spune că Attila a murit în anul 453. El a fost găsit mort în patul lui, după ce se căsătorise cu Ildico, noua sa soţie, mult mai tînără decît el. (S-a însurat cu ea, deşi mai avea numeroase alte soţii. Se spune că ea era foarte frumoasă şi că Attila nu i-a putut rezista.) Este posibil să fi avut un atac cerebral sau ca un vas de sînge să i se fi spart. Pentru că a fost găsit în patul conjugal imediat după celebrarea căsătoriei, se presupune că Attila făcuse dragoste cu noua lui soţie cînd şi-a dat duhul. Acest lucru nu poate fi însă confirmat. Relatările din Secolul al V-lea sînt adesea contradictorii şi inexacte; astfel, potrivit altor mărturii, Attila a murit în urma unui atac de cord, în timpul petrecerii de nuntă, pentru că mîncase cu lăcomie. (Alte surse afirmă că s-a înecat cu propria vomă, care i-a blocat traheea - nota red.) Attila a fost îngropat în trei sicrie - de aur, de argint şi de fier - şi la înmormîntare i s-au adus elogii ca unui mare conducător. Nu s-a spus nici un cuvînt despre suferinţele şi distrugerile de nedescris de care a fost răspunzător. Cei 6 fii ai lui Attila, care i-au supravieţuit, au preluat Puterea, dar în anul 454, la un an după moartea tatălui lor, ei n-au putut înăbuşi o revoltă a triburilor germanice (incluzîndu-i şi pe ostrogoţi). Astfel, hunii, cîndva atît de temuţi, au fost nimiciţi şi au pierit. MARTIN GILMAN WOLCOTT

Recomanda-ne cunoscutilor tai. Si lasa-ne un comentariu.

Tweet