Medicina isihastă, fiind o medicină de orientare direct creştină, începe întotdeauna cu specificul creştin, cu rugăciunea. Cel mai adesea, medicina isihastă este pusă în legătură cu părintele Ghelasie Gheorghe de la Mănăstirea Frăsinei, care vorbea multora despre aceasta.

Deşi limbajul folosit de medicina isihastă poate fi uneori greu accesibil, din pricina căderii limbajului nostru actual, el este de o coerenţă impecabilă: "Hristos a Luat Păcatele Lumii că se le Curătească. Eu Vreau să Fiu un Următor al Lui Hristos, vreau să Fiu un Asemănător Hristic. Ca Asemănător Hristic, Eu Sunt o Viaţă şi un Destin Sacru, care Merită cu Adevărat să Trăiască. În Acest Destin Sacru am Datoria să Vindec Bolile Mele, care sunt Moştenire de la Părinţii mei, prin care apoi voi Mântui şi pe Părinţii mei. În Mine Părinţii mei sunt Bolnavi şi Suferinzi şi în Mine Părinţii mei mă Roagă să le Vindec Bolile şi Suferinţele. Prin această Vindecare din Iubire faţă de ei, totodată mă Vindec pe mine, cel ce am Esenţă lor că Fiinţă a mea." (Avva Ghelasie de la Frasinei, "Medicina isihasta")

Deoarece consider ca parintele Ghelasie, ca unul ce a inteles si a trait tainele lui Dumnezeu, este cel mai in masura sa vorbeasca despre medicina isihasta, voi reda in continuare un cuvant elocvent al acestuia:"Neamule! Roagă-te la Dumnezeu, neîncetat. Asta scrie Filocalia. Rugăciunea lui Iisus este medicamentul perfect pentru toate bolile timpului în care trăim. Bolile noastre sunt de factură sufletească, în primul rând. Vine preotul sau călugărul, dacă există posibilitatea să ai legătură directă cu un slujitor sârguincios al lui Dumnezeu, te spovedesti, este primul pas spre însănătoşire, apoi faci canonul pe care îl primeşti. Se numeşte medicină isihastă. Isihasmul este cea mai directă metodă de liniştire a sufletului. Asta şi înseamnă în greceşte. Liniştire. Cum să se facă omul bine de cauza profundă a bolilor sale... nimeni nu este bolnav doar de o singură boală, dar ele ies, pe rând, la suprafaţă, dacă sufletul său este tulburat. Că să fie înţelese anumite profunzimi ale isihasmului, trebuie să fie citite Filocaliile, Rugăciunea pelerinului rus şi multe alte lucrări. Cine simte că se trezeşte ceva în sufletul său, citind aceste rânduri, să meargă degrabă la duhovnicul său, iar dacă nu are, să-şi caute unul, să vorbească deschis despre durerile sale, care marea majoritate vin dintr-un suflet bolnav şi să caute. Să caute şi să afle el, în mod direct, despre ce înseamnă toate acestea. Pentru că totul se reduce, în esenţă, la rugăciunea lui Iisus. De acolo începe urcuşul." (fragment preluat de pe ortodox.ro)

Cuvintele parintelui isihast Ghelasie privind medicina isihasta au fost adunate intr-o carte, editata in mai multe randuri, dupa cum urmeaza: "Medicina isihasta" (Editura Axis Mundi, 1992, 158 pagini), "Medicina isihasta" (Editura Platytera, 2008, 342 pagini) si "Taina hranei. Retetele medicinii isihaste" (Editura Platytera, 2011, 280 pagini).

O mărturie a Mitropolitului Serafim despre părintele Ghelasie

Pe părintele Ghelasie Gheorghe de la Mânăstirea Frăsinei l-am cunoscut pe la sfârşitul anilor `70, când împreună participam anual la cursurile de ghizi de la Techirghiol. De la început mi-a făcut o impresie bună. Era un om inteligent şi foarte ascet. Mulţi dintre cursanţi îl ascultau cu interes când vorbea despre „pâinea harică” şi hrana complet vegetariană. L-am întâlnit apoi, ocazional, la mânăstirea sa de metanie, Frăsinei. După „Revoluţie”, când a început să publice, am încercat să-i citesc cărţile, dar n-am reuşit să citesc nici una în întregime. Stilul şi limbajul său (aproape toate cuvintele scrise cu litere mari) mi s-a părut greoi şi deloc tradiţional. Dar în tot ceea ce am reuşit să citesc, n-am găsit nimic împotriva învăţăturii de credinţă a Bisericii. Ulterior am auzit că şi Părintele Dumitru Stăniloae s-ar fi exprimat în acelaşi sens despre scrisul Părintelui Ghelasie.

Ştiu că Părintele a avut şi are mulţi admiratori, îndeosebi din rândul intelectualilor. În jurul lui s-a creat un fel de şcoală în care scrierile sale sunt citite şi aprofundate. Din păcate, nu cunosc mai îndeaproape pe nici unul dintre ucenicii săi, ca să pot „judeca” în ce măsură aceştia sunt integraţi în Biserică şi au duhul Ortodoxiei, cum sunt sigur că l-a avut mentorul lor, chiar dacă stilul scrisului său nu-i deloc tradiţional şi chiar dacă în viaţa sa personală a putut să exagereze în unele privinţe (de exemplu, în asceză). Este adevărat că fiecare mare duhovnic are o personalitate harismatică unică, dar duhovnicii nu se contrazic, ci se completează reciproc. Părintele Paisie (Olaru) nu-i ca Părintele Cleopa (Ilie), iar acesta nu-i ca Părintele Arsenie (Papacioc)... . Dar cine i-ar putea separa? Căci în toţi a lucrat din plin unul şi acelaşi Duh. Toţi strălucesc pe cerul Ortodoxiei ca luminători unici prin nevoinţa şi învăţătura lor, ca şi prin mulţimea ucenicilor.

Există însă o mare tentaţie a lumii moderne, desacralizată şi hiperraţionalistă, dar, tocmai de aceea, mai dornică de mister şi anume aceea de a depersonaliza şi de a instrumentaliza misterul, adică de a ajunge la mister, pentru a-l „poseda” prin metode imaginate de mintea omenească. Aceasta este o influenţă din religiile nonpersonaliste, în care metoda de rugăciune sau de contemplaţie are un rol fundamental. În aceste religii la mister se ajunge prin metodă, prin exerciţiu executat cu cea mai mare exactitate. Mulţi occidentali sunt seduşi de budism sau de practici religioase venite din Extremul Orient, care propun ajungerea la mister şi împărtăşirea din el numai prin respectarea strictă a unei discipline corporale şi psihice. Or Dumnezeul nostru este Treime de Persoane, la care nu se poate ajunge decât în măsura în care El însuşi ni se descoperă şi ni se împărtăşeşte. În Creştinism, nici o metodă şi nici o practică nu-i suficientă pentru a ajunge la Dumnezeu. Relaţia cu El este o relaţie personală de credinţă, de iubire şi de smerenie. Mântuirea este un dar şi nu rezultatul al eforturilor noastre, deşi acestea sunt absolut necesare, dar numai ca să ne deschidă inima pentru primirea darului.

M-aş bucura dacă ucenicii Părintelui Ghelasie l-ar descoperi pe duhovnicul lor în armonie cu ceilalţi mari duhovnici ai Ortodoxiei noastre aşa cum, cu siguranţă, a fost şi şi-a dorit să fie înţeles, căci în Ortodoxie nu există altă cale de mântuire decât aceea a consensului Părinţilor („consensus Patrum”).

Mitropolitul Serafim,
Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale si de Nord

Explicație titlu: folosirea genitivului/dativului substantivului “medicină”, preluat din titlul original al cărții părintelui Ghelasie. Forma de gentiv-dativ "medicinii" explicată aici.