Sîmbătă, românii au avut parte de Momente Vesele – a fost Congresul PSD.

Adică Ponta–Sîrbu–Daciana. Maimuţa chilugă s-a simţit în elementul său, ducîndu-se la microfon cînd au vrut muşchii ei diformi (acromegalie jenantă pentru un bărbat, şoldurile fiind mai late ca umerii). Au participat la această şuşanea şi trei tartori ai Internaţionalei Socialiste, probabil aduşi pe bani grei, în stilul „lobby“-iştilor fanarioţi. O figură jalnică a făcut-o aşa-zisa şefă a femeilor socialiste din Europa: o babă balşaia, care a îngenunchiat ca o gloabă şi i-a dat flori altei mîrţoage, Bătrîna Şandrama Stalinistă. I-am remarcat pe matusalemicii Ion Iliescu şi Oliviu Gherman, din ce în ce mai dărîmaţi; mai ales acesta din urmă era bîţîit de un Parkinson de tip Shaking Stevens, bietul om, trebuia să-şi ţină capul cu mîna, aşa de tare îi tremura. A mai ieşit în evidenţă Crin Antonescu, care, ca întotdeauna, a încercat să pară mai înalt decît este, dînd capul pe spate şi ţinînd în sus nasul ăla ca o priză. Nu ştim dacă Mireille Mathieu pricepe că, deja, el e în plus şi n-o să fie susţinut la nici o Preşedinţie – poate, doar la şefia Ordinului Kavalerilor de Kurlanda.

* La B1TV, o comentatoare a spus că imnul PSD (care o fi ăla, Hora Unirii?) este „mobilizant“ (?!). Numai că acest cuvînt nu există, fetiţo. Poate că ai vrut să zici „mobilizator“, sau „tranchilizant“.

* Dar, hai s-o luăm metodic . Iluzionîndu-se că e orator, sadicul Ponta (aşa l-a făcut chiar mă-sa, într-o scrisoare către Nadia Pandrea) maltratează limba română. Mai plasează o glumiţă de copil retardat, mai face şi nişte gropiţe în obraji, trage cu ochiul, viclean, după aplauzele slugilor – şi asta-i reţeta. Din păcate, băiatul (fetiţa) nu are idei. Capul lui e ca o nucă seacă. De ce? Fiindcă specimenul e INCULT. Dacă ar fi ştiut ceva carte, şi-ar fi scris singur şi teza de doctorat, şi cărţile, dar el le-a plagiat. Adică le-a furat. Asta e problema de fond a PSD-ului: trăieşte numai din furat! A furat Iliescu Revoluţia tinerilor? A furat-o! A furat acelaşi individ fără Dumnezeu funcţia de preşedinte al României, în decembrie 2000, cînd, în realitate, alegerile fuseseră cîştigate, detaşat (cu peste 60%) de Vadim? A furat-o, sta-i-ar în gît! A furat gaşca lui Adrian Năstase, în delir, de făcuse febră musculară? Păi, uitaţi-vă la proprietăţile şi conturile hrebenciucilor – fanarioţii erau băieţi de mingi faţă de bagabonţii ăştia. Astăzi, profitînd de greşelile colosale ale lui Traian Băsescu şi încercînd să le speculeze la maximum şi pe termen lung, urmaşii lui Vasile Văcaru („Dumnezeu e PDSR-ist“, mai ţineţi minte?) au făcut tot posibilul să arate că partidul e cel mai mare, cel mai puternic, cel mai capabil. Asta în vorbe. În realitate, Sala Palatului a fost umplută cu „lipitorile satului“: cei mai mulţi au fost burtoşii judeţeni, care nu pot lega două vorbe, aşteaptă să li se facă semn, ori să li se sufle, fiind ajutaţi la vot de parcă erau paralitici. A ajuns, ţara, din nou, pe mîna acestor nelegiuiţi? Sînt la Putere de aproape 1 an, dar n-au făcut nimic, decît să se certe, ca chiorii, pe ciolan cu ceilalţi borfaşi, de la PNL. Halal. Am căzut din lac în puţ.

* Dar, să ne întoarcem la maimuţa cu fundul roşu, Victor Ponta. „Acest Congres se desfăşoară sub o anumită idee!“ – a lătrat babuinul microcefal. Adînc. Noi ştim şi care-i ideea: CIORDEALA. Victoraş, ai grijă de copy paste! Impresia generală a fost de Congres al Pionierilor Nord-Coreeni: ordine şi disciplină, măi, tovarăşi, cravate roşii, nu mişcă nimeni în front, toţi rîde (sic!) cînd rîde şeful, după care toţi plînge (sic!) dacă pe şeful îl apucă durerea de trînji. Fiţi vigilenţi! Doar se află-n sală preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni, tovarăşul bulgăroi cu ceafa groasă Serghei Stanişev, şi grecoteiul cu nas subţire Giorgios Papandreu, veniţi să ne monitorizeze şi să constate dacă merităm să fim avansaţi de la statutul de pionieri la cel de utecişti. Dar, socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din tîrg. Diavolul se ascunde în detalii. De pildă, la un moment dat s-a rupt masa de atîta vot. Care vot s-a şi oprit, cînd a fost vorba de alegerea unui vicepreşedinte PSD (guvernator) al Zonei de Sud-Est. A fost ceva ciudat acoloşa. Fireşte că porcul care adormea, beat, la volan, Nicuşor Constantinescu, nu merita funcţia asta (artificială, creată pentru mangleală), dar nici handicapatul (operat pe creier, în S.U.A.), Marian Oprişan n-o merita. În definitiv, de cînd e tîrgul Focşani mai important decît anticul Tomis, aşadar Constanţa de azi? Aici se vede cel mai clar că s-a mînuit satîrul ca la măcelărie, pentru a se instala în funcţii cu acces la fonduri multe numai mafioţii de încredere, care dau parandărătul. * Dacă ne gîndim bine, această şuşanea cu pretenţii socialiste a fost cea mai mare adunătură de SFINCTERE SPARTE, care s-a văzut, vreodată, în România. Nici o Paradă Gay n-ar fi strîns atîţia nenorociţi care stau în patru labe şi sînt sodomizaţi – şi femei, şi bărbaţi. Nu vom da nume, fiindcă, în mare parte, se cunosc. E o cocină. Femeile care cu primit funcţia de vicepreşedinte sînt, în bună măsură, impuse de sultana Daciana.

* Am reţinut cîteva „perle“ slobozite pe micile ecrane în memorabila zi de Sîmbăta Morţilor. Ioan Rus: „Nu am uri personale“. Ce-i aia? Uri? Băi, cap pătrat, oi fi fost tu activist CC al UTC, dar nici pînă acum nu ţi-a spus, nimeni, că „ură“ e un substantiv defectiv de plural? Lia Olguţa Vasilescu, la Prima TV: „Funcţia (de secretar general al PSD) a fost descărcată de încărcătura politică“. Asta-i tare! Ne-o şi imaginăm pe fotomodela lui Ilie Balaci pe rampa de cartofi din Gara Craiova, strigînd la hamali: „Descărcaţi încărcătura, pupa-v-aş gura!“. Emisiunea de la Prima TV a avut şi o moderatoare cu profil de pasăre de pradă, altminteri destul de foarte apetisantă, pe nume Anca. Ea s-a întrebat, ca un Hamlet cu fustă: „Ne lăsăm, aşa, în soarta lui Dumnezeu?“. Lasă-L, fată hăi, pe Dumnezeu în pace, că soarta Lui tu n-o poţi înţelege. Mai bine fii atentă şi evită formulările de genul: „Am revenit, din nou, în direct“. Corect se zice: „Am revenit, din nou, iarăşi, again“ ş.a.m.d. Atunci cînd se vorbea de trei concurenţi pentru funcţia de staroste al bandei de Sud-Est, (M. Oprişan, N. Constantinescu şi boss-ul Buzăului, Boşcodeală) Anca Fofoloanca a numărat în legea ei: „Două pietre tari“. Care, de fapt, erau trei: Luca şi Matei. La acelaşi post a fost invitat şi Ciuvică la Pătrat, adică Bogdan Chireac. Zicem aşa şi pentru că e din ce în ce mai umflat, dar şi fiindcă apare, simultan, pe 5-6 posturi de televiziune. De cîtva timp, acest Chireac nu mai pridideşte cu laudele la adresa maimuţei cocoţate în fruntea Guvernului – aşa după cum îl cunoaşte lumea, malacul cu ochi de zeamă bordeleză are vreun interes, un contract, ceva, altminteri nu se explică. ,,Victor Ponta e un lider tînăr, puternic” (?!). La 40 de cotolani (deşi arată de 80, cu faţa aia de babă eschimoasă), acest Ponta nu mai e atît de tînăr. Cît despre ,,puterea” lui… În ce constă? Atunci cînd se ţine, tare de tot, cu ambele mîini de tăblia patului? Dar, B.C. e şi puţin cam agramat: ,,Prezenţa şi persoana domnului Adrian Năstase s-a (sic!) constituit în emisarul (sic!) Epocii Băsescu”. Aţi înţeles ceva? Nici noi. Carevasăzică, ,,prezenţa” s-a constituit în ,,emisarul” (?!). Acordul, evident, trebuia făcut la plural: ,,s-au constituit”. Din cînd în cînd apărea şi figura de scroafă albinoasă a lui Viorel Hrebenciuc – care, evident, şi-a făcut echipă de minoritari, de teapa lui Dolineaski, Ştefureac ş.a.

* La un moment dat, apare pe micul ecran anunţul că fata lui Cristian Ţopescu, pe nume Cristina (de la Prima TV), s-a înscris în PSD. Desigur, ea vrea să intre fie în Parlamentul European, fie în cel din ţară. Dar cum va convieţui, ea, în acelaşi partid cu ucigaşii de cîini Tudor Pendiuc, Nicuşor Constantinescu, Claudiu Tusac? Şi ne mai deranjează ceva: tatăl Cristinei a intrat în Senat pe listele PNL – fiica s-a făcut PSD-istă. Deşteaptă familie, joacă la două capete.

* Momentele cele mai comice s-au produs la B1TV. Aici a fost invitat unul dintre cei mai idioţi oameni pe care i-am văzut în aceşti 23 de ani de ocară: Robert Negoiţă. Şi ăsta e cu atît mai idiot cu cît vrea să epateze, se dă cult la cap, mai apelează şi la citate (toate eronate). Încă din start, aşa-zisul primar al Sectorului 3 a debitat o ,,perlă” cît capul lui Ponta de mare: ,,Nu-i cibernetică istoria, e o ştiinţă!”. Hopaaa! Dar cibernetica nu-i ştiinţă mă, imbecilule? Regretabil este că nimeni din studio – Mădălina Puşcalău (fosta slăbiciune a lui Dorel Onaca), Mălin Bot – n-a sesizat greşeala. După vreo 10 minute, cineva i-o fi dat un SMS tălîmbului Negoiţă, care, cu vorbirea lui plîngăcioasă, a revenit: ,,Eu am făcut o greşeală… Am vrut să spun beletristică”. Mai bine tăceai din gură, nărodul dracului. Oare cît de tîmpit poate fi cineva încît să facă o confuzie între cibernetică şi beletristică? Uite că este. Iar un asemenea rudimentar a ajuns stăpîn absolut al unui întreg sector al Capitalei României. ,,Eu vreau decît” – a plusat Negoiţă. Altă dovadă a imensei lui prostii: ,,Eu vorbesc de per total” – încă o stupiditate. ,,Iertare să-mi fie” – altă gogomănie. Aberaţiile curg în valuri din gura acestui analfabet (băga-i-am în cur şerbet). ,,Nu m-am gîndit să mă împac, sau să mă desfac” (?!). ,,Vom pleca cu toţii” (?!). Nu ştim de unde a ciupit R.N. expresia ,,energie pozitivă”, dar a folosit-o în mod sufocant. Nici oamenii postului B1TV n-au rămas datori. Astfel, Mălin Bot a dat, vorba aia, una peste bot Limbii Române zicînd: ,,onest şi cinstit” – e pleonasm, băiete, deschide un dicţionar înainte de a deschide gura. După Mălin, hop şi Mădălina Puşcalău, care ne împuşcă urechile astfel: ,,Dacă deja se cunoaşte cine va fi echipa” – corect era ,,care va fi echipa”. * Am sesizat ceva: presa PDL şi presa USL şi-au împărţit sarcinile, în mod egal – prima îl face pe Adrian Năstase ,,infractor”, a doua îl face pe Traian Băsescu ,,infractor”. Din ,,comunişti” ce fuseseră amîndoi (vorba Matrozului Chior, în 2004), au ajuns ,,infractori”. Nu era mai ,,onest şi cinstit” să rămînă ,,comunişti”?

* La postul România TV, Mircea Duşa a emis, şi el, o cogitare măreaţă: ,,Victor Ponta ne dă speranţa că vom readuce speranţa în inimile românilor” (sau cam aşa ceva). Cum face el chestia asta, dragă Duşa? Cu zecile de gorile SPP care îl păzesc pe cimpanzeu? De cine l-or păzi ele? Cine atentează la hidoasa lui făptură? În orice caz, acest Ponta e cea mai păzită maimuţă din lume!

* Distracţia ne-a fost adumbrită de o transmisie, în direct, la România TV, de pe moşia bătrînului clovn C. Ţînţăreanu. Mai ştiţi cine-i ăsta? Acel tîtîito-sîsîit care se dă crai şi trăieşte pe picior mare, din pămînturile furate de la ţărani. El avea buba la popou, dar a scăpat de ea – buba s-a urcat la cap. Dovada? Intervievat de o inconştientă de la România TV, parazitul ăsta nenorocit (care, în anii ‘90, şi-a pus slugile să-l lovească pe Ilie Năstase, cu capul în gură) a guiţat ceva trivial: ,,Am împlinit o vîrstă, 69, la care vreau să rămîn – e poziţia mea preferată. Eşti măritată?”. Întrebat de iresponsabilă ce-şi doreşte, molia cu faţă de mumie evadată din Muzeul Antipa a zis: ,,Să rămîn în poziţia 69 toată viaţa!”. Ce viaţă e asta mă, jigodie? Tu nu poţi vorbi ca toţi oamenii? E cineva obligat să-ţi asculte obsesiile de neam prost? Parcă te şi vedem, cu hoitul ăla flasc, dînd limbi unei paraşute, pe care o plăteşti fiindcă e muritoare de foame. ,,Stau cu curul la aparat” – a plusat dobitocul, ziua în amiaza mare, deşi pe ecran nu era nici un pătrăţel roşu. Erau, în schimb, Cristian Gaţu şi Cristian Ţopescu, mîncînd, jenaţi, la o masă. Ce-i cu voi, fraţilor? Atît de rău aţi ajuns, încît să primiţi pomană de la blestematul ăsta şi să-i populaţi menajeria?

* Un alt papagal care îşi bate joc de limba română este Horia. Nu e vorba de Horia, Cloşca şi Crişan – ci de un oarecare Horia Mihălcescu. Nimeni nu ştie ce meserie are băiatul ăsta, care şi-a construit o fizionomie de ’telectual: ochelari cu rame groase, păr grizonat, aere profesorale etc. Prost n-ar fi el, dar e prea mare vedetismul. Boală care se manifestă şi prin maniera pedantă, de „preţioasă ridicolă“, în care se exprimă. El nu poate vorbi ca orice muritor, ci inventează cuvinte. Efectul e ridicol. De pildă, vineri seara a vorbit, la Realitatea-ntr-un picior, ghici ciupercă ce e (ne referim la emisiunea lui Silviu Mînăstire), despre conflictul de generaţii în PSD. „Nu se poate vorbi de o tensiune generaţională“, a decretat Mihălcescu. Numai că acest cuvînt, „generaţională“, e o mare tîmpenie.

ALCIBIADE


rssfeed Recomanda-ne cunoscutilor tai. Si lasa-ne un comentariu.
Tweet
Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace google Yahoo



Din aceeaşi categorie:


Apariţie editorială

Gazeta de România · Mai`13

La masa tacerii

Sîmbătă, românii au avut parte de Momente Vesele – a fost Congresul PSD. Sîmbătă, românii au avut parte de Momente Vesele – a fost Congresul PSD.

Adică Ponta–Sîrbu–Daciana. Maimuţa chilugă s-a simţ...

 

Itinerarii spirituale

O minunată mărturisire a unui calugăr de la muntele Athos O minunată mărturisire a unui calugăr de la muntele Athos

Muntele Athos este considerat bastionul Ortodoxiei in s...

 

Almanah

Unde se află România după 23 de ani de la Revoluţie?

Au trecut 23 de ani de la lovitura de Stat din decembrie 198...

You are here: Numarul Curent Special Sîmbătă, românii au avut parte de Momente Vesele – a fost Congresul PSD.