Manual de supravieţuire pentru români

Din păcate, după 50 de ani de educaţie sovieto-comunistă şi 23 de „tranziţie", numeroşi oameni simpli (dar şi alţii) continuă să se comporte ca nişte animale cărora le trebuie stăpân, sau ca nişte sugari ce nu acceptă înţărcarea. Când fac ceva nu se gândesc deloc la consecinţe, iar când se petrece un accident, nu fac nimic pentru a se salva cu forţe proprii. Fie nu gândesc deloc, fie gândesc greşit. Ei nu cugetă deloc raţional asupra viitorului şi se bazează pe minuni. Au o spaimă grozavă faţă de ideea răspunderii individuale pentru propriul viitor şi propriul trecut. Este deprimant să vezi cu câtă lipsă de logică, de gândire constructivă, de coerenţă şi responsabilitate se comportă cei din jur.

Iar nenorocirea asta lenea de gândire, frica de a privi viaţa în faţă şi a acţiona în consecinţă - se manifestă peste tot: în familie, pe stradă, la masă, în politică, la lucru sau la iarbă verde. Multă lume chiar fuge şi se ascunde de realitate cu ajutorul drogurilor de tot felul: alcool, tutun, TV etc, numai pentru a scăpa de povara gândirii. Am auzit până şi declaraţii încrâncenate: „noi muncim, nu gândim". Se pare că gândirea doare. Mulţi se poartă la fel ca ciobănaşul din balada Mioriţei. Acesta află că va fi victima unui atentat, dar, în loc să-şi ia contra-măsuri de autoapărare, de supravieţuire, stă la taclale (cu o oaie!), irosind timp preţios şi acceptând astfel să moară prosteşte... (las celelalte interpretări ale baladei, mai favorabile, pe seama specialiştilor în folclor). Însă nu cu taclale, vaiete, dorinţe sau iluzii devii un supravieţuitor, un învingător, ci cu voinţă, fapte. Vorba lungă - sărăcia omului. Dacă nu-ţi porţi singur de grijă, dacă nu te pregăteşti pentru viitor, dacă nu acţionezi, ai cele mai mari şanse să devii o victimă - să mori. O faptă oricât de mică acum, când e nevoie, valorează mult mai mult decât un sac de vorbe! Peste 80% dintre oameni văd copacii, nu pădurea; ei confundă cauza cu efectul; aleargă după himere (cum ar fi: îmbogăţirea fără muncă, prin jocuri de noroc - de exemplu la Caritas, Bingo, Loz în plic etc); aşteaptă mereu ca alţii să facă o treabă neplăcută în locul lor (de genul: să vină nemţii, primăria - să le cureţe gunoiul din faţa casei; sau să vină NATO - să-i apere). Astfel de exemple ar putea fi date la nesfârşit, căci inconştienţa n-are margini. Plai cu boi... (vorba lui Mircea Dinescu). Diferenţa dintre geniu şi prostie e că geniul are totuşi limite.

 

Boala celor mai mulţi este lipsa educaţiei. Aceasta e şi cauza, dar şi rezultatul lenei, prostiei, fuduliei, nepăsării, iresponsabilităţii sau comportării copilăreşti. Prea mulţi cred că numai faptul că ei există şi trăiesc ar fi suficient pentru a-i îndreptăţi să ceară şi să capete, de la alţii sau de la autorităţi, hrană, casă, loc de muncă, prime - la fel cum gândesc copiii. Ei refuză să accepte viaţa aşa cum e ea şi nu caută soluţii practice la „problemele" care apar fără încetare. Din păcate, însă, viaţa e o continuă şi dură luptă pentru existenţă. Desigur, dacă se găsesc fraierii, interesaţii care să le satisfacă cererile nesfârşite, ei pot supravieţui -cerşind. Până la urmă, însă, tot vor pieri - şi nu-i va plânge nimeni! Am putea rămâne indiferenţi faţă de oamenii care trăiesc de parcă ar vrea să moară şi să-i lăsăm În plata Domnului (zicând despre ei: e libertate şi fiecare are voie să facă ce vrea, de gustibus non disputandum, n-o să îndrept eu lumea, nu-i treaba mea etc). Dar NU o putem face, căci de soarta lor depinde şi soarta noastră, a naţiei, ei sunt o parte a poporului nostru.

Peste tot politicienii mint - însă, prin alte ţări, ei se mai şi trezesc, devin legendari când situaţia le-o cere. A rămas celebru programul de guvernare, oferta electorală „blood, sweat and tears" (sânge, sudoare şi lacrimi) cu care sir Winston Churchill a câştigat în 1940 alegerile parlamentare din Anglia. Englezii, care de 20 de ani se complăceau în vraja demagogilor pacifişti, tocmai fuseseră crunt bătuţi de armata nazistă. Ca boxeurul „trezit din pumni", ei au înţeles atunci că pălăvrăgelile şi promisiunile politicienilor îi vor duce la dezastru. Au ales oferta cea mai neplăcută, dar realistă - şi au câştigat războiul. Cine are urechi de auzit...

Nu te amăgi. Nu te salvează nimeni - afară de tine însuţi.

Deşteaptă-te, române!

Poate că se vor trezi din letargie şi cei predispuşi doar la contemplaţie, lene, iresponsabilitate civică, atât de slăbiţi şi îmbătrâniţi înainte de vreme încât ai putea bănui că în aerul, apa, hrana de la noi e ceva dăunător sau debilitant. Sau că toţi ar fi hipotensivi, ar avea insuficienţă cardiacă! Oameni deja morţi sufleteşte, chiar dacă pe dinafară par vii. Care se „gândesc" doar la ce doresc să rămână, în loc de a face efortul să se gândească la ce ar putea să devină (Cioran dixit). Norocul -fie imediat, fie de lungă durată - este aşa cum şi-l face omul. Mai repede poţi muri NU din cauza unui cutremur, urs fioros sau război ş.a.m.d., ci pentru că NU GÂNDEŞTI cum trebuie. E la fel de rău şi dacă nu gândeşti şi dacă gândeşti greşit. De obicei, te pierde lipsa gândirii logice, cu bătaie lungă, provocată de: lenea, frica, graba, nepăsarea, murdăria, iresponsabilitatea, ne-ştiinţa, ne-simţirea în care poate trăieşti, sau pe care o accepţi. De fapt, până la urmă, oricare om are, obţine doar ce-şi face singur. Ce-ţi faci cu mâna (şi mintea!) ta e sfânt. Şi în bine - şi în rău!

De când ne ştim, mentalitatea lui „lasă": lasă că merge şi aşa, lasă că n-o să se (ne) vadă (dacă fur, chiulesc, greşesc), lasă că trece şi necazul ăsta (fără să fac eu ceva!) ş.a.m.d. - ne tot bagă în belele, dar nu vrem să învăţăm sau să schimbăm nimic. Dacă vrei să intri în joc, trebuie să respecţi regulile respective: nu poţi să fii şi cu mâna în traista altuia şi cu sufletul în Rai. Refuzul de a accepta că ai greşit şi că pentru aceasta trebuie să plăteşti e simptomatic. Gălăgia făcută de presa românească în cazul descalificării unei gimnaste la olimpiada de la Sydney 2000 e numai o dovadă dintr-o mie. E mai simplu să arăţi spre alţii decât să-ţi recunoşti vina, în acest caz: amatorism, neglijenţă, neatenţie, lipsă de informare - care au dus la acuzaţia de dopaj. Un filozof antic zicea: fii atent la ce îţi spun duşmanii, căci ei îţi descoperă cei dintâi greşelile. Din nefericire, ei îţi află nu greşelile mărunte, aparente, scuzabile, pe care le ştiai şi tu, ci pe cele grave, de fond (pe care le exploatează în folosul lor). Ca orice realizare din viaţa adevărată, supravieţuirea necesită consumul conştient al unui efort fizic şi mintal propriu. Ea nu poate fi făcută de un înlocuitor, cu procură. Cum îţi aşterni - aşa vei dormi. Toate pilele, sforăriile, eschivările, chiulul, furtul, închipuirile cu care încerci să înşeli viaţa sau pe alţii se întorc până la urmă împotriva ta. Nu fac doi bani când eşti singur în faţa ameninţării catastrofei.
Singur - şi nu chiar. Iar cei din jur nu-ţi sunt totdeauna de ajutor, chiar din contră.

Ce ne va aduce Viitorul

„Tranziţia" actuală nu e ceva trecător: viitorul va fi o permanentă şi continuă tranziţie - spre necunoscut. Orice clipă e una de tranziţie. Schimbarea şi nesiguranţa vor fi singurul lucru sigur. Capacitatea noastră de supravieţuire depinde de învăţăturile trecutului. Dar prezentul e mult diferit de trecut - iar viitorul va fi şi mai surprinzător. Istoria, trecutul ne pot ajuta doar parţial să facem faţă la ce ne aşteaptă în viaţa de zi cu zi:

- Pericole social-economice: În ultimul secol, populaţia globului a crescut de 4 ori. Majoritatea oamenilor trăiesc în oraşe. Progresul ştiinţei (motivat prea mult de goana pentru câştig material şi prea puţin cenzurat de criterii etice sau morale) a produs noi şi noi tehnologii cu o influenţă majoră în viaţa oamenilor: antibioticele, aviaţia cu reacţie, ingineria genetică, armele de distrugere în masă, internetul - şi multe altele. Ele au mărit dramatic densitatea, intensitatea şi ritmul interacţiunilor umane. Internaţionalizarea sau globalizarea înaintează nestăvilite şi ne implică pe toţi, cu sau fără voia noastră. Sistemele sociale şi economice globale au, în prezent, mult mai mulţi factori: oameni, organizaţii, întreprinderi, tehnologii sau ţări noi, cu mult mai multe legături reciproce. Între ele se transferă cantităţi mult mai mari de materiale, energie şi informaţie, cu viteze mult mai mari decât în trecut. De exemplu, între 1960-2000 populaţia globului s-a dublat, dar traficul anual global (numărul de km parcurşi de oameni În automobile, autobuze, trenuri şi avioane) a crescut de 5 ori. Azi toate evenimentele se petrec mai repede, în număr mai mare şi cu o complexitate interactivă mai mare. Creşterea rapidă şi aparent fără sfârşit a legăturilor şi transferurilor între oameni provoacă o avalanşă de probleme sociale şi tehnice. Soluţionarea lor cere mai multă ingeniozitate, mai multe idei practice - pentru a lua decizii corecte la momentul oportun. Dar foarte des nu mai putem face faţă vitezei mari cu care toate se schimbă în jur, suntem incapabili să producem suficient de repede cantitatea de gândire novatoare necesară.
Sistemele sociale, economice, ecologice şi politice se bazează din ce în ce mai mult pe calculatoare şi instalaţii automate, dar legile care conduc aceste sisteme complexe nu sunt încă bine cunoscute. Programele pe care se bazează automatizarea lor sunt deficitare. Ele ajung să depindă în mod neaşteptat de factori imprevizibili şi să se comporte (aparent) ilogic - de fapt, nelinear. Dacă omenirea nu se trezeşte ca să frâneze creşterea haotică a sistemelor pe care ea însăşi le-a creat (ca ucenicul vrăjitor) şi să le reducă viteza, ele vor fi zguduite din ce în ce mai des de defecţiuni catastrofale. Cu consecinţe dramatice pentru viaţa noastră. Fie că ne place sau nu, urmările vor fi: crize financiare, încetinirea dezvoltării mondiale, scăderea nivelului de trai.
Totuşi, o veste bună: războaiele mari, mondiale, vor dispărea. Nu pentru că ar reprezenta o acţiune evident rea, ci pentru că sunt o dovadă clară de prostie: ele sărăcesc şi distrug sigur toate părţile participante la conflict. Ţările mari, civilizate, s-au deşteptat suficient. Dar războaiele mici, locale, terorismul vor mai continua, din păcate, să facă victime nevinovate.

- Pericole biologice: degenerarea indivizilor atât din societăţile şi ţările avansate (datorită sedentarismului: obezitate, boli grave, reducerea natalităţii etc), cât şi a celor subdezvoltaţi (din cauza foamei, suprapopulării, creşterii violenţei şi criminalităţii ş.a.m.d.); (re)apariţia unor boli, microbi, paraziţi rezistenţi la orice medicament cunoscut; utilizarea teroristă a armelor atomice sau biologice etc. Trebuie să recunoaştem că, pe lângă unele avantaje: obţinerea mai uşoară a hranei, adăpos-tului, apărării etc, civilizaţia şi educaţia produc şi efecte rele asupra omului: deteriorarea funcţiilor sale vitale, slăbirea forţei fizice, descreşterea fertilităţii, slăbirea instinctului de supravieţuire şi spiritului combativ ş.a.m.d. Cu grave urmări negative: sedentarism, fuga de realitate (în imaginarul mai simplu şi comod - vezi realitatea „virtuală", drogurile) ş.a.m.d.

- Pericole ecologice: Echilibrul ecologic al planetei este grav periclitat. Pentru prima oară în istoria ei, omenirea a ajuns să poată mişca materiale, să producă energie şi gunoaie, în cantităţi de acelaşi ordin de mărime ca şi Natura. Omul Poate, prin acţiunile sale inconştiente, să provoace - direct sau indirect – catastrofe naturale (inundaţii, secetă, uragane, cutremure), accidente nucleare etc. Ca să nu mai vorbim şi de lipsa apei: în anul 2000 un miliard de oameni nu avea acces la apă potabilă, iar 2 miliarde nu aveau acces la nici un fel de apă. Sau de lipsa aerului respirabil: milioane de orăşeni se asfixiază datorită smogului (ceaţă otrăvitoare cauzată de gazele produse de autovehicule). În goana ei pentru bani, omenirea se autodistruge prin: poluare, experimente genetice făcute fără a avea cunoştinţele necesare, utilizarea antibioticelor pentru îngrăşarea animalelor, netratarea gunoaielor etc. Iar gravitatea acestor probleme este mult accentuată de suprapopularea planetei.

Cum supravietuiesti

Supravieţuirea înseamnă: prevedere, pregătire, sânge rece, voinţă, hotărâre, întrajutorare, dezinteres material. A fi prevăzător şi a te gândi la accidentele posibile nu înseamnă să fii un pesimist fricos, descurajat sau nevricos, ci să-ţi uşurezi viaţa. Nu înseamnă sa te temi de orice, ci să controlezi evenimentele, înseamnă să poţi distinge între păreri şi dovezi, între zvonuri şi fapte; între gândirea (şi acţiunea) emoţională, subiectivă, ilogică (bazată pe sentimente, instincte) şi cea logică (bazată pe raţiune).
În zilele noastre oamenii civilizaţi devin din ce în ce mai sedentari, moi, leneşi în folosirea muşchilor proprii - pe care se bazează survival-u\. Modul de viaţă modern, cu sedentarismul său molipsitor, ne pregăteşte să devenim victime, nu supravieţuitori. Din păcate, fără o sănătate, condiţie fizica acceptabile, şansele de supravieţuire în caz de accident - în singurătate, natură sau pe lângă casă -sunt considerabil mai mici.
Condiţiile de survival sunt prin definiţie: neaşteptate, neobişnuite, periculoase. În astfel de situaţii grele nu mai avem la dispoziţie ajutoarele şi protezele pe care se bazează viaţa noastră obişnuită: electricitate, apă curgătoare, aragaz, haine, casă, scule, autobuz ş.a.m.d. Nici sprijinul, de la sine înţeles (dar oare real?) al celorlalţi oameni: familie, prieteni, vecini, colegi, sindicat, poliţie etc. Chiar aşa: ia stai, opreşte-te câteva clipe din citit şi gândeşte-te puţin: vei fi fără nici un ajutor. Îţi dai seama?
Ce te faci?
Într-o astfel de situaţie nu dispui decât de:
- tine însuţi (alcătuit din oase, piele, păr, dinţi, unghii, salivă);
- ceea ce ai asupra ta (ghete, ciorapi, pantaloni, cămaşă, rochie, ceas, poate bani, un pieptene etc);
- ceea ce te înconjoară (nisip, pietre, apă, copaci, beton, dărâmături, balegă etc);
- poate - un mijloc de transport distrus (automobil, tren, avion etc). Plus capul, mintea ta - cea mai importantă sculă (dacă ştii s-o foloseşti...). Sunt diverse păreri asupra cantităţii şi felului de echipament sau pregătirilor necesare ca să scapi dintr-o situaţie neobişnuită sau o catastrofă. În mod paradoxal, nu atât muşchii, rezistenţa fizică, priceperea ori echipamentul contează; mai importantă este atitudinea mentală faţă de situaţia critică.

Toţi specialiştii sunt de acord că atitudinea mentală adecvată, optimistă -adică o gândire clară şi voinţa de a scăpa - este cel mai important factor (cam 90% din total!) pentru salvare. Din cauza atitudinii mentale diferite - unii scapă şi alţii nu. La unii oameni voinţa de a trăi este mai puternică decât la alţii, dar ea poate fi întărită prin şcolarizare (vezi # 20.3). Norocul îl ajută pe cel pregătit. Atitudinea este mai importantă decât trecutul, educaţia sau banii, decât nereuşitele sau succesele vechi, decât împrejurările, opiniile sau faptele altora. În fiecare moment al vieţii putem decide şi alege o nouă atitudine. Nu putem schimba nici trecutul, nici inevitabilul, dar putem să ne schimbăm atitudinea. Atitudinea mintală corespunzătoare este: conştientă, activă, responsabilă, preventivă, eficientă, pozitivă, creativă.

Fii atent!

O condiţie importantă pentru supravieţuire este să-ţi dai seama de pericol. Adeseori oamenii nu înţeleg, nu sesizează că „în aer" pluteşte o ameninţare -iminentă sau nu încă: îngheţ, viitură, secetă, escrocherie, tâlhărie, criză financiară, război, invazie etc. Fii mereu atent la ce se întâmplă înjur, la ce faci sau vei face, fii conştient de interacţiunea celor cu care vii în contact, a mediului. Sau de alte pericole: de exemplu, după o călătorie lungă cu avionul se poate muri pe loc, din cauza înrăutăţirii circulaţiei sângelui provocată de imobilitatea forţată. Nu umbla cu capul în traistă! Informează-te, învaţă - şi judecă cu mintea ta (nu lua de bune judecăţile altora). Nu te baza pe minuni şi nu te speria de umbre. Dacă lucrurile merg bine prea multă vreme - necazul e iminent! Aşa e lumea, viaţa: nu poate exista nici o fericire perpetuă, nici o stare de nenorocire permanentă. De aceea chinezii spun: când îţi merge bine - fii atent; când îţi merge rău - fii demn. Căci la ananghie unii oameni sunt dispuşi să-şi vândă sufletul sau corpul (chiar şi numai pentru câţiva dolari), să facă orice compromis ca să supravieţuiască: cerşesc, mint, fură, toarnă, se prostituează, îi chinuie pe alţii ş.a.m.d.

Fii activ!

Atitudinea activă înseamnă să vrei cu tot dinadinsul să scapi şi să acţionezi viguros în acest sens - spre deosebire de cea pasivă, în care stai şi aştepţi sau să te scape altcineva, sau să vină moartea să te scape de chinuri. Nu te lăsa doborât sau oprit de împrejurări, de situaţie. Luptă, nu renunţa. Vorba marelui explorator Nansen: ai reuşit - continuă; n-ai reuşit - continuă! în funcţie de comportamentul lor într-o situaţie grea, oamenii se împart în 3 categorii: unii se străduiesc şi încearcă să rezolve problema, alţii stau şi analizează situaţia, iar ceilalţi comentează, se minunează de cele întâmplate. Evident că numai prima categorie supravieţuieşte!

Fii conştient că mâine va fi mai rău - dacă nu faci azi ceva. Nu te speria de eşecuri, ci de şansele pe care le pierzi dacă nici măcar nu încerci.

Fii responsabil!

Atitudinea responsabilă înseamnă să nu te ascunzi după deget, ci să accepţi că TU trebuie să faci treaba asta şi chiar s-o faci.
Pentru a scăpa dintr-o situaţie periculoasă trebuie să acţionezi. Acum, imediat, NU mai târziu. Totdeauna timpul înseamnă bani (time is money) - dar este şi viaţă. Primul ajutor trebuie să-l dai sau să ţi-l dai urgent, adeseori întârzierea înseamnă moarte. Într-o situaţie disperată timpul lucrează împotriva ta! Decizia de a acţiona într-un anumit fel trebuie luată repede. Trebuie tăiat în carne vie. Fii necruţător - cu tine şi cu ceilalţi. Nu poţi face jumări fără să spargi ouăle! Când vrei să scurtezi coada unui câine, fă-o o dată şi bine. Nu-l menajezi deloc dacă din milă i-o tai câte puţin în fiecare zi. Din păcate, deprinderea de a lua decizii bune, rapide este o calitate rară, care se poate învăţa numai prin experienţă, antrenament specific.
Responsabilitatea înseamnă prevenire, adică să te pregăteşti şi să înveţi pentru a putea îndeplini sarcinile la care te angajezi, luând în consideraţie şi eşecurile previzibile. Să devii competent. Să ştii ce ştii, ce poţi - şi ce nu. Comunismul ne-a învăţat să minţim, dar şi mai rău: ne-a obişnuit să ne autoamăgim! Pentru vindecarea acestei boli sunt necesare acum mari eforturi. Nu te apuca de lucruri la care nu te pricepi. Nu te comporta astfel ca să-i pui pe alţii în situaţii periculoase (de exemplu să se chinuie sau să cheltuiască pentru salvarea ta, după ce ai făcut o prostie). În fond, cine şi ce eşti tu de le ceri asta? Cunoaşte-ţi lungul nasului! E important şi ce faci, dar, paradoxal - chiar mai important, şi ceea ce NU (apuci să) faci! Adică: nu-ţi pierde timpul, banii, resursele disponibile cu acţiuni nechibzuite. Deci, gândeşte-te de două (ba chiar de trei) ori înainte de a face ceva iremediabil - cum e de fapt orice face omul pe lumea asta; nici o situaţie, oportunitate nu se mai repetă identică! Responsabilitatea mai înseamnă şi să-i ajuţi pe cei din jur. Egoismul, fudulia, proasta creştere, chiulul, hoţia, aroganţa, incompetenţa, neseriozitatea, lipsa de punctualitate şi de cuvânt - nu aduc niciun folos, ba dimpotrivă. O dovadă printre altele: refuzul ţărilor civilizate de a ne accepta ţara ca membră a Uniunii Europene. Motivul real nu este sărăcia, migraţia ilegală, dosarele restante ş.a.m.d. - adică explicaţiile cu care suntem aburiţi în mod politicos, oficial: ci lipsa de caracter şi a celor 7 ani de acasă, mârlănia, iresponsabilitatea prea multor concetăţeni de-ai noştri (de la simpli copii până la adulţi, de la măturători până la personalul ambasadelor). Aceştia îi privesc pe cei din jur, pe străini, ori ca pe un gunoi, ori ca pe un fraier de jumulit. Lucrurile merg până acolo încât unii străini (nu răuvoitori), după ce sunt înecaţi de bădărănia sau hoţia băştinaşilor, ajung să spună despre România: ce ţară frumoasă, păcat că e locuită! Vesticii au muncit mult şi din greu până să-şi educe oamenii lor (de exemplu Anglia secolului trecut era plină de ciungi - căci hoţilor li se tăia mâna stângă). Nu le-a mai rămas chef să facă din nou aceeaşi treabă pentru alţii. Ei se aşteaptă ca fiecare ţară candidată la aderarea europeană să-şi rezolve singură problemele, prin propriile forţe. Nu cerşind sau văicărindu-se. Deci - la treabă! Dar fă-o cu grijă pentru propria ta purtare: dacă te bagi printre porci (chiar ca să-i speli), nu se poate să nu te atingă noroiul. Nu te lăsa contaminat.

Fii eficient!

Atitudine eficientă înseamnă să acţionezi urmărind rezultatele şi termenele -nu să te agiţi şi să lucrezi fără rost. De exemplu, chiar problema creşterii productivităţii în activitatea profesională de zi cu zi e până la urmă tot o formă a luptei pentru supravieţuire (de lungă durată). Eficienţă înseamnă să faci un lucru: bine, complet; simplu, economicos, ieftin; să nu necesite remedieri, refaceri; să-l începi la timp şi să-l sfârşeşti la termen; fără să deranjezi pe alţii. Nu te purta ca un amator, ci lucrează ca un profesionist. Nu te complica - americanii zic KISS, adică keep it simple, stupid. Orice faci - fă bine. Nu face lucrul de mântuială. Nu numai din cauză că lucrul bine făcut este mai profitabil şi avantajos pe termen lung, ci şi pentru efectul favorabil asupra grupului sau comunităţii. Într-o echipă fiecare membru are de îndeplinit sarcini proprii, distincte şi trebuie să le execute bine, eficient. Dacă un singur om chiuleşte sau greşeşte, întreaga echipă va funcţiona prost. Sau, va pieri.
Nu acţiona la întâmplare: atât înainte de a întreprinde ceva (o călătorie etc.) cât şi după un accident, fă-ţi un plan de acţiune, de viaţă, de salvare. Un exemplu simplu: în oraş fă-ţi nevoile fiziologice din timp, într-un loc amenajat; nu aştepta să-ţi vină pofta când eşti pe stradă, în public şi nu găseşti unde. Asigură-ţi casa, viaţa, bunurile, învaţă o meserie nouă, limbi străine, utilizarea calculatorului. Sau, renunţă la droguri: tutun, alcool, televizor ş.a.m.d. Fă o facultate - nu numai pentru avantaje materiale, ci mai ales pentru suplimentul de antrenament mintal pe care-l impune. O gândire corectă ia în consideraţie consecinţele fiecărei acţiuni şi alege un plan de lucru corespunzător, cu bătaie mai lungă. Există planuri strategice (de lungă durată - de exemplu câţi copii să fac, cum o să plătesc ratele la casă, ce vreau să ajung peste 10 ani etc.) şi altele tactice (de scurtă durată - cum ar fi: unde voi putea înnopta, să rezerv din timp camera la hotel, cui mă adresez în cazul că se strică maşina ş.a.m.d.). Planurile tactice se înscriu în şi se coordonează cu cele strategice. Atenţie: un plan bun are şi soluţii de rezervă, pentru cazul că acţiunea principală prevăzută dă greş. Un plan de viitor chiar slab sau prost e mult mai bun decât nici unul. Indiferent pentru ce perioadă plănuieşti, nu gândi în mic, cu bătaie scurtă, ci gândeşte global şi acţionează local. la exemplu de la campionii de şah: ei joacă în perspectivă, prevăd nu numai mutarea următoare a adversarului, ci pe a cincea, a zecea, ba chiar şi pe ultima, victoria. Sau inspiră-te din modul cum fac ruşii sau chinezii politica externă: la fel cum joacă şah (respectiv go). Nu pentru mâine, ci pentru secolul următor! Necesitatea gestionării cât mai bune a crizelor sau a propriei vieţi se poate vedea şi din contra-exemplul soartei multor terchea-berchea din jur. Sau din prostul management din economia noastră: n-or fi toţi directorii noştri veroşi, dar prea mulţi sunt precis incompetenţi.
Însă, nu te fixa (mintal) pe un anumit plan, idee, soluţie. Supravieţuirea necesită şi flexibilitate: capacitatea de a-ţi schimba la timp gândurile, meseria, locuinţa ş.a.m.d. Adaptează-te rapid situaţiei. Nu poţi schimba direcţia vântului - dar poţi să potriveşti (repede!) pânzele corăbiei. Gândeşte flexibil, fii gata să schimbi direcţia sau metoda dacă se dovedeşte greşită, ineficace. Nu se ştie de unde sare iepurele. (Poate că acest principiu n-ar trebui evidenţiat românilor; ei au din naştere prea multă flexibilitate mintală şi ar profita dacă s-ar strădui să devină mai consecvenţi). Deci, nu te grăbi să sari imediat de la o alternativă de salvare la alta, aparent mai atractivă; oarecare stăruinţă şi consecvenţă este necesară; uneori e chiar obligatorie. Căci tot lumea zice: cine aleargă după doi iepuri nu prinde nici unul.
Când acţionezi - nu o face cu reţinere, fără tragere de inimă, cu teamă. După ce ai cântărit (iute!) toate informaţiile şi implicaţiile, adversitatea, duşmanul, trebuie izbit cu hotărâre, impetuozitate, folosind toate forţele, mijloacele disponibile. Nu umbla cu jumătăţi de măsură că pierzi timpul (adică - viaţă, bani).
Ce-i mult nu-i sănătos: e rea prea multă risipă, dar tot rea e şi prea multă economie. Trebuie evitate excesele - în orice sens. Încearcă să păstrezi o bună cumpănă între părţi şi tendinţe - acea vestită aurea mediocritas (echilibrul de aur).

Fii optimist!

Atitudinea pozitivă înseamnă să vezi şi partea bună a situaţiei, a lucrurilor (jumătatea plină a paharului), nu să te tot văicăreşti şi să pui mereu răul înainte. Căci orice profeţie, bună sau rea, odată făcută, tinde să se îndeplinească! Cel cu o gândire pozitivă, constructivă, nu stă, nu lâncezeşte, nu aşteaptă, nu se vaită, nu condamnă, ci caută soluţii, valorifică puţinele posibilităţi existente (însă şi pe unele care nu există, dar apar din senin când este suficientă preocupare - căci aşa e viaţa) şi luptă fără teamă cu adversitatea. Nu mai răspunde cu NU: nu pot, nu ştiu, nu vreau, n-am timp etc. Zi mereu DA ideilor, propunerilor cinstite -chiar dacă asta te obligă să faci eforturi, să cauţi soluţii noi ş.a.m.d. Însă nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard.
Când ţi-e greu, cere ajutor - nu te ruşina. Ruşinează-te înainte de a face vreo prostie sau acţiune necugetată. Din cauză că oamenii sunt în general binevoitori, cine cere - nu piere. Dar nici nume bun n-are. În fond, de ce te-ar ajuta alţii pe tine? Au şi ei treburile, greutăţile lor. Ce merite ai tu ca să te ajute? Ce-ai făcut tu pentru ei? Frate - frate, dar brânza e pe bani. Sarcina ta ca om este să nu devii un cerşetor, o povară pentru alţii, ba chiar să dai şi o mână de ajutor altor oameni mai slabi, copii, bătrâni, nevoiaşi, sau unora care n-au habar şi n-au citit o carte despre supravieţuire. Ajută, fă binele în jurul tău - şi lumea va deveni mai bună - chiar pentru tine. Dar una e să ajuţi un accidentat care se luptă să supravieţuiască - şi altceva e să dai de pomană unui milog care nu face nimic ca să scape din situaţia grea în care se află (şi în care a ajuns, de cele mai multe ori, din cauza lui însuşi, a defectelor sale cu care n-a luptat). Nu strica orzul pe gâşte. Nu-l încuraja să lenevească (dar nici nu-ţi bate joc de el). Mai degrabă învaţă-1, ajută-1 să se ajute singur (vezi # 20.2). Supravieţuirea e deseori o problemă de alegere, o decizie dureroasă. Câteodată eşti nevoit să sacrifici o parte ca să salvezi restul, întregul. De exemplu să sacrifici un membru al corpului (braţ muşcat de câine, crocodil, rechin) ca să scapi restul (cum face şopârla, care-şi rupe coada prinsă şi scapă fugind). Uneori se ajunge la situaţii limită: trebuie să laşi să moară o persoană din grup - ca să scape restul, majoritatea. Nu e simplu, nici uşor sau creştineşte să iei o astfel de decizie. Dar în condiţiile respective, extrem de dure. ea trebuie luată.
Iată povestea unor evadări din lagărele nordului siberian. Deţinuţii de acolo nu erau prea bine păziţi, fiind evident că cine ar fi încercat să fugă, să meargă pe jos spre sud, prin sălbăticie, fără haine şi arme, murea sigur de frig şi de foame. Natura înconjurătoare ostilă descuraja orice evadare. Totuşi, unii prizonieri mai vechi, sătui de viaţă, făceau câteodată încercări disperate - şi totuşi chibzuite. Ei îşi luau ca tovarăş de evadare un deţinut mai tânăr, proaspăt sosit, deci nepriceput la viaţa lagărului - pe care urmau să-l mănânce pe drum. Tânărul era foarte mândru că „bătrânii" îi acordă încredere - fără a-şi da seama că urma sa fie prima victimă (planificată) a încercării de evadare. Adică, fără a se gândi că nimica nu e gratuit pe lumea asta - poate doar bucăţica de brânză din capcana pentru şoareci (cum îi asigura maliţios în Parlamentul englez conservatoarea doamnă Thatcher pe opozanţii ei politici, socialiştii demagogi).

Inventează!

Atitudinea creativă însemnă să vii cu idei noi, să faci alte legături între faptele, situaţiile, informaţiile existente, să-ţi surprinzi adversarii şi situaţia, să cauţi şi să găseşti soluţii chiar şi acolo unde experienţa sau tradiţia spune: nu se poate. Să-ţi pice fisa înaintea altora. Inventivitatea este trăsătura, atitudinea care deosebeşte omul de animal şi determină succesul sau înfrângerea (mai ales în noua lume informatizată); până la urmă, chiar supravieţuirea sau moartea -fie imediat, fie pe termen lung.
Mai ales într-o situaţie critică, nu aştepta să facă altcineva ceea ce poţi face tu însuţi, pentru tine sau pentru camarazii, familia ta. Descurcă-te, NU sta cu mâinile în sân, aşteptând să te salveze alţii sau Dumnezeu. Ajută-te singur! Încercarea moarte n-are! Chiar dacă nu ştii, nu te pricepi, gândeşte-te puţin, judecă, foloseşte bunul simţ şi fă ceva. Când izbucneşte criza sau apare accidentul - atunci şi acolo este momentul acţiunii. Nu prin eschivare sau chiul (la şcoală, serviciu, vot ş.a.m.d.) se pot rezolva problemele, obstacolele. Implică-te, pune osul la treabă.
Deşi toate metodele de supravieţuire sunt bune pentru toţi, există bariere fizice şi mentale care limitează gama de posibilităţi pentru un individ anume.Dacă un om simplu, dar zdravăn poate să fugă, sară, ţipe, lovească ca să scape, pentru un intelectual slăbănog aceleaşi metode sunt sinucidere curată. Acesta ar trebui să-şi rezolve problemele nu bazându-se pe corp, ci mai mult cu mintea, prin: vorbe, scule ajutătoare, proteze, prevedere, bani, oameni angajaţi ş.a.m.d.
Lupta pentru supravieţuire trebuie dusă nu numai cu armele sau metodele cele mai perfecţionate (care adesea sunt tocmai cele ale adversarului), ci şi cu acelea la care tu te pricepi, dar adversarul nu (chiar dacă sunt mai vechi).

Comunică!

În tot ce faci e nevoie de ordine, disciplină, gândire metodică, organizare. Dar şi de capacitatea, îndemânarea de a comunica, de a te pune în pielea celuilalt, de a gândi şi la nevoile celuilalt. Progresele extraordinare făcute de americani în ultimii 20 de ani se datoresc numai şi numai calculatoarelor, adică răspândirii informaţiei. Sau altfel zis - dezvoltării comunicării. Pentru a-i informa şi convinge pe ceilalţi să acţioneze într-un anumit fel, logic şi eficient, e obligatoriu să le comunici ideile tale, planul de acţiune, sarcinile lor. La noi lipseşte educaţia, pregătirea pentru lucrul în echipă, pentru solidaritate şi obţinerea consensului. Or, unde-s doi puterea creşte! Gândeşte, dar acceptă şi gândirea altora. Nu-i considera pe toţi proşti. Majoritatea conflictelor cu alţi oameni apar din cauza lipsei respectului faţă de ei, manifestată şi prin:
- Lipsa de comunicare, neconfruntarea deschisă a părerilor, necunoaşterea limbii celuilalt etc;
- Surprinderea celuilalt cu o acţiune prea rapidă, neanunţată.
Dar ce fel de comunicare, înţelegere poate avea loc la noi, când poate prima, cel mult a doua vorbă care iese din gura unui om simplu e de obicei o minciună, o sudalmă sau un zbierat? Prea puţini sunt convinşi că vorba dulce mult aduce, deşi e atât de simplu şi eficace să ceri scuze sau să zici „mulţumesc". Prostul are impresia că cel care ţipă ar avea mai mult succes în discuţia sau conflictul respectiv.
Tactica şi satisfacţia lui e: obraznicul mănâncă praznicul. Din cauza neimplicării celor din jur (să fie de vină „politeţea" sau iresponsabilitatea acestora?) nesăbuiţii nu sunt puşi la punct cum ar trebui pentru bunul mers al societăţii. Iar urmările nefaste ale vorbelor rele şi ale lipsei de civism sunt evidente peste tot.
Cu cât omul gândeşte mai puţin, cu atât vorbeşte mai mult (Montesqieu). Nu mai spune fleacuri sau prostii - tăcerea e de aur. Înainte de a vorbi, gândeşte, întreabă-te: la ce-mi foloseşte ce voi spune? Sau: cum să prezint ceea ce vreau să spun (tonul face muzică)? Sau: ce vor face interlocutorul şi ascultătorii cu informaţiile pe care le voi spune? Numai Dumnezeu primeşte gratuit informaţiile, zicea Churchill. Mai mult ca sigur că după ce te gândeşti puţin, vei alege să taci. Chiar şi când vrei să ceri ajutor, înainte de a te apuca să ţipi ca din gură de şarpe, întreabă-te: am cu adevărat nevoie de ajutor? N-aş putea să rezolv eu singur problema?
Nu uita nici de puterea cuvântului, nici de faptul că se poate comunica (intenţionat, dar şi involuntar) şi fără vorbe (prin gesturi, mimică, limbajul trupului). Merită să studiezi şi ceva despre „negociere".

Respectă Natura!

Supravieţuirea ecologică prin apărarea Naturii este de o importanţă vitală pentru viitorul omenirii - şi al tău! Natura e mama noastră, aşa cum corpul omenesc e casa sufletului. Planeta pare nesfârşită doar primitivilor; oamenii civilizaţi au văzut (cu ajutorul sateliţilor) că Terra este o planetă mică, cu spaţiu şi resurse limitate. Existenţa oamenilor nu e o binecuvântare pentru Natură, ci o continuă sursă de poluare şi gunoaie. Oamenii produc prin arderea cărbunilor şi petrolului de două ori mai mult bioxid de carbon decât toate celelalte surse naturale (păduri etc.) la un loc. Efectul de seră şi distrugerea stratului protector de ozon se accentuează datorită producţiei de gaze poluante de tot felul. Mările sunt secătuite de peşte, rezervele mondiale de petrol epuizate, deşertificarea avansează rapid datorită pădurilor defrişate şi solului distrus prin chimizarea excesivă, gunoaiele ne sufocă. Supravieţuirea omenirii civilizate este periclitată. Inconştienţa şi iresponsabilitatea cu care se poartă oamenii în acest sens ar părea înduioşătoare (poţi zice: bieţii de ei sunt săraci, înapoiaţi, lasă-i şi pe ei să trăiască; sau: lasă că or să vadă ei, or să înveţe cu timpul; sau: de ce să mă bag; ei sunt prea mulţi şi tot nu pot face nimica) - dacă n-ar fi îngrozitoare (răul iremediabil făcut de ei se răsfrânge şi asupra ta, asupra noastră, a viitorului).
Supravieţuirea în sălbăticie înseamnă să fii strâns legat de natură: s-o înţelegi, respecţi, s-o foloseşti. Dar ce legătură mai au acuma tinerii orăşeni cu Natura? Ei nici măcar nu pot deosebi iedul de miel, ţapul de vier, calul de catâr, grâul de secară sau găinaţul de balegă; ce să mai vorbim de sălbăticiuni, de buruienile pentru hrană sau leac. Ar trebui să (re)înveţe multe lucruri simple, tradiţionale, pentru a putea face faţă ameninţărilor complexe ale viitorului! Când încerci să supravieţuieşti nu strica, nu distruge totul împrejur. Economiseşte forţele, proviziile, resursele. Nu fii lacom sau inconştient. Numai animalele acţionează iresponsabil. Gândeştete şi la ceilalţi, la Natură. Gunoaiele aruncate peste tot, pungile de plastic (practic indestructibile pe cale naturală) care acoperă ogoarele - ne sufocă pe toţi. Sau, ce-ar mai rămâne din parcurile Bucureştiului dacă toţi cele 2,5 mil. locuitori ar rupe câte o floare sau o cracă - aşa cum îi vedem pe mulţi inconştienţi? Lasă-i şi pe alţii să trăiască, să profite. Nu culege TU toate fructele, bea toată apa, tăia toate lemnele, distruge toate stalagmitele, murdări tot terenul. Căci: o felie de portocală are acelaşi gust ca şi restul portocalei!
Iată de ce prin alte ţări, mai avansate, lumea a început să se trezească şi se dezvoltă mişcarea civică pentru o poluare zero. Un aspect - doar aparent minor - al acestei acţiuni de importanţă naţională (la ei) este obligaţia fiecărui drumeţ de a lăsa locul pe unde a trecut sau poposit mai curat decât l-a găsit (adică să adune la plecare mai multe gunoaie decât a făcut el - pentru a le duce la o cutie sau groapă amenajată ecologic)!
Fă şi tu la fel, devino un act. vist civic, ecologic - fără să fii silit. NU aştepta ca mereu alţii să cureţe înjur. Sau tot alţii să-i educe pe nespălaţi (şi asta fiind tot un fel de curăţenie). Implică-te! Toată lumea constată cât de mult se înmulţesc analfabeţii, copiii părăsiţi şi handicapaţi. Se tot dă vina pe sărăcie. Dar sărăcia nu e motivul real ci doar scuza autorităţilor incompetente, cu care îşi maschează tembelismul. Omul priceput şi dornic să răzbească face din rahat - bici. Cauza problemei este educaţia insuficientă, necorespunzătoare a multor tineri şi părinţi. Or, această lipsă nu le poate aduce, pe termen lung, decât: tembelism, inconştienţă, iresponsabilitate, sărăcie, subalimentare, subdezvoltare. Pentru a supravieţui, aceşti concetăţeni vor fura, defrişa ilegal păduri, cerşi, înghiţi ajutoare sociale ş.a.m.d. Dezastrul social şi economic se amplifică de la sine: inculţii săraci fac mulţi copii (tot o formă - iraţională - de supravieţuire) care la rândul lor devin tot inculţi şi săraci. Cu forţe proprii, singuri, nu pot ieşi din acest „blestem". Ei constituie o bombă socială cu explozie întârziată. Evident că educarea lor (cu orice preţ!) e o condiţie vitală pentru supravieţuirea Ţării noastre. Cu toate astea, societatea şi autorităţile nu intervin şi îi lasă să se desfăşoare în voia lor. Cu o inconştienţă cutremurătoare - pentru viitorul nostru.
Neimplicarea în treburile comunităţii a oamenilor educaţi, cu cei 7 ani de-acasă, echivalează cu un fel de sinucidere colectivă. Cine altcineva le-ar putea descurca: Analfabeţii? Vagabonzii? Cei ce primesc ajutor social? Handicapaţii sau inculţii obraznici?îmbogăţiţii tranziţiei? Trebuie să-ţi pese! Dacă nu te angajezi - te sinucizi! Tu şi cei din jur, ba chiar tragi după tine toată Ţara. Pentru supravieţuirea colectivă pe termen lung, NU mai accepta sau tolera greşelile şi nesimţirea celor din jur: excesele de libertate greşit înţeleasă; proasta creştere, tupeul; prostia, tembelismul, nepăsarea; promovarea nemeritată a nonvalorilor în ierarhia economică, socială, şcolară sau culturală; hoţia sau corupţia de orice fel; mârlănia; lipsa de educaţie a tinerilor, ţiganilor, derbedeilor ş.a.m.d.; inconştienţa sau nepăsarea faţă de problemele colective; preocuparea numai pentru satisfacerea instinctelor primare: umplerea burţii, euforia bahică, chefuri, sex, putere, bani; atentatele culturale, programele TV vulgare, violentarea limbajului etc; Ce-ai putea face? Printre altele, să-ţi valorifici drepturile cetăţeneşti, cel puţin la fel de bine cum o fac şi cei needucaţi, dar obraznici. Să arăţi - cât mai vizibil şi eficient, că-ţi pasă:

- Ziarele, posturile de radio şi TV trebuie inundate cu scrisori de protest şi comentarii în legătură cu articolele sau emisiunile lor, sau despre faptele urâte şi reprobabile constatate de tine;
- „Mila", „facerea de bine" obişnuită, trebuie întoarsă pe dos: adică să-i faci milogului, derbedeului ce-i trebuie cu adevărat: educaţie, NU doar să-l laşi, ajuţi să rămână ce este!
- Nespălaţii trebuie spălaţi, cerşetorii trebuie descurajaţi - chiar cu forţa (vezi # 20.3);
- Ajută, stârneşte autorităţile (Poliţie, Primărie etc): reclamă verbal sau în scris pe toţi cei ce nu se comportă civilizat: beţivii, scandalagii, hoţii, abuzurile părinteşti ori sexuale, contravenienţii la regulile de circulaţie ş.a.m.d. Revino şi insistă dacă autorităţile nu reacţionează corect.
- Ajută şi susţine orice iniţiativă ori intervenţie individuală sau colectivă în acest sens, oriunde: în bloc, cartier, tramvai, localitate. NU lăsa pe cel care se implică să fie redus la tăcere, învins de „gaşca" derbedeilor. Luptă-te cu entropia socială.
- Aderă la o organizaţie neguvernamentală care acţionează conform vederilor tale. Şi mai sunt şi alte lucruri pe care le poţi face.

Descarca si teste cartea aici


rssfeed Recomanda-ne cunoscutilor tai. Si lasa-ne un comentariu.
Tweet
Email Drucken Favoriten Twitter Facebook Myspace google Yahoo



Din aceeaşi categorie:


Apariţie editorială

Gazeta de România · Mai`13

La masa tacerii

Sîmbătă, românii au avut parte de Momente Vesele – a fost Congresul PSD. Sîmbătă, românii au avut parte de Momente Vesele – a fost Congresul PSD.

Adică Ponta–Sîrbu–Daciana. Maimuţa chilugă s-a simţ...

 

Itinerarii spirituale

O minunată mărturisire a unui calugăr de la muntele Athos O minunată mărturisire a unui calugăr de la muntele Athos

Muntele Athos este considerat bastionul Ortodoxiei in s...

 

Almanah

Unde se află România după 23 de ani de la Revoluţie?

Au trecut 23 de ani de la lovitura de Stat din decembrie 198...

You are here: Numarul Curent Cultura Manual de supravieţuire pentru români