(Citeste aici prima parte a acestui documentar: Faţa ascunsă a monarhiei: Domnitorul şi Regele Carol I)

Regele Ferdinand – 27 septembrie 1914 – 20 iulie 1927

Regele Ferdinand, în cele 4.680 zile de conducere a statului Român, după grele evenimente politice europene, a izbutit să contribuie la unirea neamului nostru, rămânând totuşi necunoscute unele acţiuni sau a unor părţi componente ale acestora, acţiuni din care fac parte şi următoarele:

a. Acţiuni cu caracter personal

01 - În cursul anului 1896, în calitate de moştenitor al tronului, prinţul Ferdinand a intervenit la episcopul catolic din Iaşi şi la Papa Leon al XIII-lea, pentru a fi iertat şi binecuvântat, întrucât şi-a botezat pe fiul Carol în rit ortodox (Nota 17, pg. 280) nefiind date explicaţii pentru:

• nerespectarea Constituţiei României ca viitor rege al ţării noastre, majoritar ortodoxă, prin subordonarea sa Vaticanului;
• răspunsul Papei Leon al XIII-lea la rugămintea prezentată dânsului de prinţul Ferdinand.

02 În ziua de 11 ianuarie 1920, regele Ferdinand a primit Nota informativă a Direcţiei Poliţiei şi Siguranţei Generale referitoare la agitaţia contra Concordatului, provocată de unii preoţi, în rândul populaţiei din Bucureşti (Nota 17, pg. 205) rămânând necunoscute:

• identitatea preoţilor şi bisericile de care aparţineau;
• motivarea agitaţiei împotriva Concordatului;
• intervenţia organelor poliţieneşti şi consecinţele ei;
• poziţia regelui şi măsurile dispuse de dânsul.

03 La 10 mai 1927, la stăruinţa regelui Ferdinand, prin mijlocirea unor apropiaţi ai fiului său Carol devenit Caraiman, Concordatul a fost semnat în secret la Vatican (Nota 8, pg. 313), neexistând informaţii pentru:

• identitatea apropiaţilor fiului Carol, care au mijlocit semnarea Concordatului la Vatican – şi activitatea desfăşurată de dânşii;
• identificarea semnatarilor români ai Concordatului şi funcţiile acestora;
• conţinutul documentului în cauză;
• neincluderea în Concordat, a declaraţiei oficiale de recunoaştere a României Mari – ci într-o anexă, care a fost furată din sediul Ministerului Afacerilor Externe a ţării noastre (Nota 8, pg. 314);
• explicaţiile aduse de regele Ferdinand în legătură cu documentul respectiv, în faţa parlamentului român şi poziţia acestui for suprem.

04 Concordatul în cauză, întocmit în afara graniţelor ţării noastre şi aprobat la Vatican în anul 1927, a fost votat în anul 1929 în parlamentul ţării (Nota 8, pg. 312), rămânând necunoscute:

• conţinutul Concordatului aprobat în parlamentul României în anul 1929, cu precizarea diferenţelor faţă de prevederile celui iniţiat şi susţinut de regele Ferdinand în anul 1927 la Vatican;
• dezbaterile parlamentare privind legalizarea actului impus de Vatican în anul 1927;
• poziţia primului ministru român faţă de actul politic – religios respectiv.

05 Biserica ortodoxă Română, s-a opus conţinutului Concordatului în cauză, însă conducerea statului nostru a păstrat tăcerea asupra averilor imense cedate Bisericii Romano – Catolice, averi pe care nu le avusese nici pe timpul Austro-Ungariei catolice (Nota 8, pg. 313), averi cedate, din care au făcut parte:

• zeci de mii de hectare de pământ;
• sute de imobile;
• alte proprietăţi care intrau în aşa numitul „patrimoniu sacru”.

De asemeni nu au fost publicate:

• localităţile unde au fost predate de Statul Român suprafeţele de teren şi imobilele către Biserica Romano – Catolică;
• instituţia centrală a statului nostru, care a fost împuternicită să desfăşoare acţiunea de predare a patrimoniului respectiv;
• răspunsul oficial dat de Statul Român, la modul de rezolvare a problemelor prezentate de Biserica Ortodoxă Română, privind neligitimitatea prevederilor cuprinse în Concordatul susţinut de regele Ferdinand.

06 La 26 martie 1926, de Bunavestire, regina Maria a trecut la religia ţării noastre, adică cea creştin – ortodoxă (Nota 8, pg. 232), hotărâre personală deosebită pentru care trebuie să se publice:

• cine au fost „naşii”, preotul şi biserica ortodoxă unde s-a desfăşurat această ceremonie religioasă;
• dacă la această ceremonie a participat şi soţul său;
• motivarea regelui Ferdinand pentru nerespectarea Constituţiei României, adică de a fi creştin – ortodox.

b. Fapte şi probleme din primul război mondial

01 Din datele statistice, rezultă că în primul război mondial, armata germană ocupantă, a scos din ţară, numai pe calea ferată:

• 1.768.552 tone de grâu şi porumb,
• 353.352 tone de leguminoase, furaje, oleaginoase şi diverse produse alimentare,
• 600.000 de cai,
• 1.400.000 de bovine (Nota 18, pg. 196) rămânând în continuare să fie date publicităţii:
  • numărul de proprietari, pe judeţe, cu cantităţile de produse agricole şi cu efectivele de animale confiscate de germani şi valoarea acestor confiscări;
  • volumul dezdăunărilor plătite de statul german, statului român pentru cele patru categorii din averea agricolă, ridicate de trupele sale;
  • contribuţia regelui Ferdinand la rezolvarea respectivului obiectiv.

02 Ca urmare a incompetenţei şi a laşităţii generalilor Aslan şi Teodorescu, a părăsirii frontului de la Turtucaia de către generalul D. Iliescu, armata română a fost încercuită şi anihilată la 24 august 1916, de armata bulgară, încercuire care s-a terminat prin:

• uciderea şi rănirea a 160 de ofiţeri şi 6.000 soldaţi;
• luarea în prizonierat a 480 de ofiţeri şi 28.000 soldaţi şi scăparea din încercuire numai a 5.500 militari (Nota 4, pg. 279), neexistând informaţii pentru:
  • soarta juridică şi militară a generalilor Aslan şi Teodorescu;
  • motivarea trimiterii compromisului general D. Iliescu, ca reprezentant al armatei române în Franţa, în loc să fie trimis la Curtea Marţială (Nota 4, pg. 282);
  • măsurile dispuse de regele ţării în cazul celor doi generali, pentru faptele lor, care au produs dezastru armatei române în luptele de la Turtucaia.

c. Acţiuni şi probleme ale satelor româneşti

01 România a fost singurul stat din lume care nu şi-a achitat datoria faţă de locuitorii ei, pentru rechiziţii făcute în timpul războiului, suma datoriei publice neacordate fiind de peste 800 milioane lei aur, ceea ce reprezintă expresia concretă de sărăcie cu precădere, la populaţia satelor (Nota 8, pg. 380), rechiziţiile pentru care nu există informaţii privind:

• numărul gospodăriilor de la care au fost rechiziţionate bunuri şi gruparea acestora;
• neimplicarea regelui şi a şefilor de guvern pentru dezdăunarea proprietarilor.

02 De asemeni, conducerea supremă a Statului Român, deşi a primit despăgubiri de război de la ţările învinse, mai ales pentru satele distruse, aceste despăgubiri nu au fost date celor îndreptăţiţi (Nota 16, pg. 191), neexistând date oficiale măcar pentru:

• volumul despăgubirilor de război primite de statul nostru;
• destinaţia despăgubirilor de război dată de conducerea statului;
• motivarea şefului Statului Român şi a şefilor de guvern pentru ştergerea drepturilor la despăgubirile cuvenite, mai ales familiilor celor aproape 800 de mii de decedaţi în urma războiului de reîntregire a neamului.

03 Pentru stadiul acţiunii politice luată de conducerea ţării, în scopul refacerii proprietăţii ţărăneşti prin reforma agrară începută la sfârşitul anului 1918, nu au fost publicate date oficiale până în prezent.

Într-un studiu, a fost prezentată informaţia că la 1 august 1937 în România au fost împroprietăriţi 1.393.353 săteni cu 3.680.372 ha, adică în medie cu câte 2,77 ha, însă 612.124 îndreptăţiţi nu au primit pământ (Nota 18, pg. 558).

În cei 90 de ani de la începerea reformei de restituire a terenurilor către gospodăriile ţărăneşti – contra plată – a fost păstrat cu stricteţe de către organele centrale ale statului nostru şi a următoarelor componente ale reformei agrare:

• numărul sătenilor care au primit pământ cultivabil pe provincii şi pe judeţe;
• explicaţii pentru neîndeplinirea restituirii suprafeţei medii de 5 ha, pe ţară, prevăzută în legile agrare (Nota 19, pg. 146);
• explicaţii pentru cuprinderea în Constituţia ţării în timpul primului război mondial, exproprierea suprafeţei de 2.000.000 ha, pentru împroprietărirea sătenilor din vechiul Regat, deşi parlamentarii au hotărât expropierea a 2.336.091 ha pământ cultivabil, pentru acest act de dreptate socială, adică mai mult cu 336.091 ha (Nota 1, pg. 456).

04 În anul 1924 a fost votată o lege de expropiere a pădurilor, pentru aproximativ 600.000 ha, lege care a rămas pur şi simplu pe hârtie (Nota 18, pg. 572), rămânând necunoscute:

• judeţele unde urma să fie aplicată legea în cauză;
• numărul sătenilor care trebuiau împroprietăriţi;
• explicaţiile regelui şi a primilor miniştri din perioada respectivă pentru oprirea acestei acţiuni de restituire şi a pădurilor către săteni.

05 Din cele 3 milioane de locuinţe săteşti existente în anul 1929, 2,1 milioane erau făcute din bârne, lipite cu lut, având pardoseala de pământ şi bălegar.

Aproape 700 mii de locuinţe ţărăneşti nu aveau decât o singură cameră, cu ferestre lipite (Nota 20, pg. 42), rămânând fără justificare:

• neimplicare guvernelor care administrau ţara în perioada interbelică, pentru acordarea măcar a unor ajutoare infime de stat, satelor care au fost distruse în timpul războiului;
• inexistenţa griji regelui Ferdinand, faţă de oropsita lume a satelor care a adus jertfe enorme pentru supravieţuirea ţării în primul război mondial.

06 În anul 1935, adică la 18 ani de la terminare primului război mondial, în ţara noastră, din cele 3 milioane de gospodării ţărăneşti, 1,1 milioane nu aveau nici o vită de muncă, iar 3,3 sute de mii aveau numai câte una (Nota 18, pg. 585), neexistând date oficiale pentru:

• cauzele care au impus starea de imposibilitate pentru desfăşurarea activităţii tradiţionale de producţie la aproape jumătate din gospodăriile sătenilor;
• neimplicarea regelui şi a şefilor guvernelor din perioada respectivă la refacerea economică a satelor româneşti.

07 O dată cu împroprietărirea, în unele judeţe, ţăranii au apelat la împrumuturi pentru achitarea loturilor, operaţiune, care în cele mai multe cazuri s-a terminat prin trecerea terenurilor de la exploatarea boierească sub cea a cămătarilor (Nota 19, pg. 231) rămânând necunoscute:

• localităţile cu cele mai însemnate suprafeţe de teren împroprietărit, care au fost preluate de cămătari, de la săteni care nu şi-au putut achita datoriile;
• lista nominală a cămătarilor şi a suprafeţelor de pământ preluate de aceştia de la ţăranii datornici;
• cauza evitării de către şefii guvernelor a iniţiativei de înfiinţare a unei instituţii prin care să fie acordate credite cu dobândă normală sătenilor împroprietăriţi, pentru plata terenurilor primite.

08 În perioada 01.01.1926 – 31.12.1929, din ţara noastră au emigrat în S.U.A. şi în Canada 55.372 ţărani (Nota 19, pg. 307), neexistând informaţii nici pentru:

• localităţile de unde au emigrat şi cauzele pentru care au plecat din ţară;
• religia acestora;
• motivarea reîntoarcerii şi localităţile la care au revenit cei 11.709 de români;
• atitudine regelui şi a primilor miniştri faţă de părăsirea ţării de către săteni.

09 Faţă de 1913 – 1914, în anii 1927 – 1928:

• preţul produselor oficiale au urcat în Franţa la 166,2%, în Italia la 163,7%, în timp ce în România el a scăzut la 80,5%;
• cheltuielile de exploatare au crescut în ţara noastră la 135, 2 %, iar la cele de consumaţie la 263,6% faţă de media din Europa care era de 147,6%, respectiv 176,2%;
• ponderea de cumpărare a agricultorilor români reprezenta numai 59, 8 %, faţă de ponderea medie din Europa de 91, 6 % (Nota 19, pg. 342).

Pentru dezastrul economic în care au fost introduse şi menţinute gospodăriile săteşti, nu au fost prezentate oficial informaţii nici pentru:

• volumul pagubelor provocate agricultorilor prin impunerea unor preţuri pentru produse agricole, la mai puţin de jumătate faţă de cele practicate în ţările europene;
• creşterea enormă a cheltuielilor de consumaţie în cadrul gospodăriilor ţărăneşti, prin creşterea preţurilor de vânzare a produselor industriale, faţă de cele din ţările apusene;
• volumul impozitelor şi taxelor impuse satelor;
• atitudinea regelui şi a primului ministru faţă de „politica preţurilor” practicată oficial împotriva economiei agrare, în favoarea cele capitaliste.