Atunci cînd a fost arestat, l-am apărat, cu vehemenţă. Iar cînd a încercat să se sinucidă, am fost de-a dreptul scandalizat. Ulterior, am reflectat mai bine şi m-am gîndit că un vînător experimentat, ca el, n-avea cum să rateze, de la cîţiva centimetri, ţinta. Tot mai multă lume spune că a fost o mascaradă, el ciupindu-se de pielea gîtului şi trăgînd prin ea, adică făcîndu-şi o simplă zgîrietură.

Ulterior, de cît ori am avut prilejul, mai ales în emisiunile de televiziune, i-am luat apărarea, afirmînd că nu e moral şi legal să fie batjocorit un fost prim-ministru, care a făcut şi lucruri bune pentru ţara asta. Dar, vedeta e tot vedetă... Din cînd în cînd, Adrian Năstase îşi leapădă costumul elegant, de fost diplomat, şi rămîne în chiloţii cu danteluţe ai lui Bombonel.

Îl văd, de cîteva zile, că ţine prelegeri etice la Antena 3, în direct. Îşi lansează cărţi. Tot mai multe cărţi. Cunosc scriitori importanţi, care n-au bani să-şi tipărească operele, pe criza asta. Dar problema crizei nu se pune la fostul „lider maximo" al PSD: ediţiile cărţilor sale sînt luxoase, ca pentru bibliofilii din Franţa. Omul are o scurgere permanentă, nu se mai poate opri, scrie non-stop. Şi-a lăsat barbă (ce-i drept, rară, ca de eunuc) cu care ar vrea să-i imite pe Tolstoi şi Hemingway, vorbeşte rar şi apăsat, de la înălţimea unei experienţe de viaţă pe care numai marii deţinuţi politici o pot avea, gen Nelson Mandela. Mă uit la el din ce în ce mai uimit. Parcă era vorba despre „reeducare" în puşcărie. Dar Bombonel a ieşit mai rău, mai cîinos, mai beznicios. Nici acum nu se uită în ochii oamenilor. „Lasă, lasă... Nu mai am dreptul să candidez? Vă arăt eu vouă: mă transform în ce vrea muşchii mei - azi, în guru". Numai că la acest guru gura bate curu'. El n-a învăţat nimic din lecţia dură pe care i-a dat-o viaţa. Nu poţi să trăieşti, simultan, şi cu capul sus, şi cu fundul sus. Nici contorsioniştii de cauciuc, de la Circ, nu reuşesc poziţia asta. Imediat după ce a ieşit din închisoare, Năstase şi-a luat familia şi a zbughit-o departe de ţară, la shopping şi recreere. Doar a muncit atît. A scris cărţi. Multe cărţi. N-am citit nici una, pentru simplul motiv că n-aveau cum să fie altfel decît cele pe care mi le-a oferit înainte, cu dedicaţii măgulitoare: toate erau proaste, pedante, plictisitoare.

Adrian Năstase nu are talent, nici vocaţie. El nu poate fi scriitor, tot aşa cum n-a putut să fie folkist, la festivalul studenţesc „Primăvara Baladelor", în anii '70. Toate lucrările lui sînt maculatură. A consumat o pădure pentru nişte compuneri şcolare. Acesta e încă un aspect al bolii numite „vedetism": încercarea de a fi, simultan, de toate. Aşa s-a introdus Adişor cel finuţ şi bucălat, ca un bebeluş de ciocolată, şi în „tabloul" macabru al aducerii osemintelor Regelui Carol al II-lea în ţară. Mai ţineţi minte acea scenă de groază? Ceremonia funerară avea loc pe Aeroportul Otopeni, la 12 noaptea. Dar, la acea oră, încă se disputa meciul amical de fotbal România-Rusia. Ce şi-a zis vedeta neamului? Ia să împart, eu, ecranul televizorului în două: în stînga meciul şi în dreapta băiatul, ca să se uite supuşii mei cu un ochi la slănină şi cu altul la făină! Zis şi făcut! Ceea ce a rezultat a fost monstruos. Pamfletarul suprarealist, din mine, chiar se gîndea cum ar transmite Dumitru Pelican acea partidă antologică: „Mingea se află la Regele Hagi, care i-o pasează Regelui Carol al II-lea, acesta face un stop pe piept şi i-o transmite lui Adrian Năstase, care fuge, fuge, fuge, face o fentă din popou şi, doamnelor şi domnilor, din păcate, îşi rupe noada". Mai ţii, minte, Adriene? Ce draci au tras de corpul tău de ai luat decizia macabră, de a ţine, în direct, la ora la care se trezesc strigoii şi ies la promenadă, un discurs funebru - în timp ce, în paralel, lumea vedea şi un meci de fotbal, unde mitocanii mai strigau şi „Muie"? Pentru că aşa e la peluză, gura lumii slobodă. Atunci mi-am dat seama că tu încerci să te înalţi la cer. Dar ceva te trăgea în jos, ca o nacelă plină de bolovani.

În septembrie 2004, ai zburat cu elicopterul la Ţebea. Îl însoţeai pe Ion Iliescu. Ai vrut să culegi roadele vizitei şmechereşti, pe uşa din dos, la Casa Albă (pe care ai plătit-o cu bani grei). Parc-a fost ieri... Soţia ta se întreţinea cu soţia lui George Bush-jr. Dar a apărut şi preşedintele SUA, din întîmplare, căutînd uşa de la toaletă (?!), s-a legat o discuţie amicală, după care gazdele au trimis şi după tine. Gata, ai primit binecuvîntarea Înaltei Porţi! Nu-ţi mai stătea nimeni în calea spre Palatul Cotroceni. Ion Iliescu, deşi a tot vrut să se dezică de tine, a rămas un prizonier al Mafiei PSD. La mormîntul lui Avram Iancu, însă, amîndoi aţi primit un duş rece. Rece ca ghiaţa. Mii de oameni erau cu capsa pusă, mai ales că aţi întîrziat vreo oră. Ce vacarm de huiduieli şi fluierături! Atunci, tu te-ai strecurat lîngă mine, căutînd un scut de protecţie şi scuzîndu-te, pe motiv de elicopter. Acela era cel mai veridic sondaj de opinie. Ar fi trebuit să înţelegi că românii NU te vor.

Ulterior, mi-ai dat un telefon interminabil, de 58 de minute (aşa era afişat pe ecranul mobilului meu). Eram acasă la mine, cu echipa mea de campanie. Te-ai făcut luntre şi punte să mă convingi să-ţi dau voturile mele, promiţînd că bagi PRM la guvernare. Te-am refuzat, elegant. Ba, mai mult, ţi-am spus că n-ai nici o şansă şi că degeaba te umfli-n pene că guvernarea ta a fost cea mai bună cînd, în realitate, a fost proastă şi impopulară. Una din crimele pe care le-ai săvîrşit a fost vînzarea firmei de difuzare a presei, RODIPET, pe care ai pus-o în braţele mafiotului arab Hassan Awdi. Acest nemernic avea să fugă în lume cu banii presei române - mie şi acum are să-mi dea 2 miliarde de lei, la valoarea din 2004. Prinde orbul, scoate-i ochii. De atunci a început moartea presei române. Atunci cînd ţi-am reproşat acea „privatizare“ demenţială, prin 2010, tu ai găsit scuza: Ovidiu Muşetescu! „Bineînţeles - ţi-am răspuns - mortul e de vină, întotdeauna“. Numai aplaudacii din jurul tău te cobzăreau cum că ai fost cel mai bun prim-ministru post-decembrist. Unii supravieţuiesc şi acum, făcîndu-ţi vizite la închisoare şi, ulterior, lăudîndu-te, cu gura pînă la urechi, pe mai multe posturi de televiziune. Dar, steaua ta a apus. Începînd cu acea decizie diabolică - a ta şi a Serviciilor Secrete - de a nu mă mai lăsa pe mine să intru în turul II (ca să nu vă mai treacă, nu-i aşa, glonţul pe la ureche, ca la alegerile din anul 2000) - aşa că m-ai împiedicat din „amonte", băgîndu-l, cu forţa, pe Traian Băsescu în finală. Care era ca vai de capul lui, n-avea procentele necesare. Tu ţi-ai creat călăul, dragă Adrian. „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti". Tu nu l-ai băgat la puşcărie pe Băsescu, dar Băsescu te-a băgat la puşcărie pe tine. Care-i problema?

Ulterior, tu şi oamenii tăi mi-aţi reproşat că nu ţi-am dat voturile mele, în turul II, şi că l-aş fi susţinut pe Băsescu (?!). Ce minciună penibilă! Cînd am făcut eu asta? Există atîtea dovezi video, care confirmă că eu le-am cerut alegătorilor mei să boicoteze turul II, fiindcă e rezultatul unei uriaşe fraude electorale. Şi, cu toate astea, tu ai cîştigat! Dar nu te-au vrut stăpînii yankei, unde tu ai cotizat cu cca. 119.000.000 de dolari (pentru campania lui George Bush-jr.). Atunci, spionul CIA deghizat în ambasador, J.D. Crouch, l-a proclamat învingător la puncte pe micuţul, dar arţăgosul out-sider. Pe care l-au proclamat învingător şi în anul 2009, cînd eu i-am dat voturile mele lui Mircea Geoană, ca un idealist ce sînt. Sau tot eu sînt de vină şi pentru noul mandat al Marinarului? Haida-de.

Dau filmul, pe repede, înapoi: prăbuşirea cumplită a României a început atunci, în decembrie 2000, cînd Ion Iliescu şi-a făcut ambiţia de a obţine - prin fraudă - şi un al treilea mandat. În decembrie 1989, Iliescu l-a împuşcat pe Ceauşescu. În decembrie 2000, a vrut să mă împuşte şi pe mine, dar, fiind mai bătrîn şi cu vederea slăbită, a nimerit alături (aşa cum ai făcut tu, înaintea arestării) nimerind Poporul Român. Care, din acel moment, horcăie, trage să moară. Atunci au prins aripi toate Mafiile băştinaşe şi venetice. Toţi omarhayssamii, mohammedawdiii, fathitaherii. Ambiţia voastră bolnavă i-a instalat, pe aceşti nespălaţi, la pupitrul de comandă, dîndu-le liber la furat. Asta e Matrioşka blestemată a fostului „student" din Moscova stalinistă: din mantaua lui Iliescu a ieşit Năstase şi din mantaua lui Năstase a ieşit Ponta. Dar nu singuri, ci cu o armată de trepăduşi printre picioarele lor, de teapa unor Liviu Dragnea, Marian Oprişan, Nicuşor Constantinescu, Culiţă Tărîţă ş.a. Aţi deşelat ţara. Aţi nenorocit-o. Ce legătură aveţi voi cu social-democraţia? Nici una. Numai fluturări de steaguri roşii, pancarte, baloane colorate. Scenografie care a dat în clocot sîmbătă, 20 septembrie 2014, în şuşaneaua vomitivă prijeluită de ziua de naştere a pupilului tău, „Victoraş, ai grijă de Daciana".

Aş putea să scriu sute de pagini despre „ciuma roşie", care mi-a furat alegerile în 2000, în 2004 şi, mai nou, cele pentru Parlamentul European, în 2014. Fiindcă tandemul banditesc Liviu Dragnea-Gabriel Oprea m-a eliminat, prin fraudă, din Parlamentul European. Nu-i nimic, rezist şi la încercarea asta. Eu sînt un adversar devastator, nu incomod. Totuşi, ce m-a determinat să scriu acum despre fostul meu coleg de la „Sf. Sava", Adrian Năstase? În repetate rînduri, eu am afirmat că nu lovesc în oameni căzuţi. Aşa e: am fost şi am rămas un cavaler, un luptător cu fair-play. Din păcate, Adrian Năstase e un om căzut, aşa e, dar de acolo, din şanţul unde se zbate, scuipă, înjură şi loveşte - el - în alţii. Îmbătîndu-se cu apa rece a unor cărţulii sub-mediocre, Năstase redevine Bombonel, îşi îngroaşă vocea „cîntată" (pînă şi în chestia asta îl imită Victor Ponta) şi trage împrăştiat.

Locul unde se răţoieşte „martirul naţiunii" (Pampon, din „D'ale Carnavalului") e „Jurnalul Naţional". Adică un fost deţinut scrie, de zor, în gazeta unui actual deţinut. Nici o problemă, am, şi eu, gazete şi pot răspunde. Ce-l zgîrmă-n fund pe acest Kavaler de Kurlanda, ajuns la vîrsta pildelor sfătoase şi a judecăţilor sumare? Iată titlul ultimei sale răutăţi: „Aurel Sergiu Marinescu - turnătorul dizident din SUA". Tema? Obsesia maladivă a lui că n-a cîştigat alegerile din 2004. Repet: el le-a cîştigat, în realitate, dar nu l-au vrut americanii! Ei l-au vrut pe cel care le-a promis marea cu sarea şi i-a şi şantajat. Încă de la început, răzbunătorul Bombonel se leagă de mine: „Cine este personajul respectiv? Este cel care, în campania pentru prezidenţiale, din 2004, a publicat în ziarele diasporei din SUA, în 8 şi 15 septembrie, o sumă de mizerii despre mine şi despre familia mea. Acele articole au fost folosite masiv (?!) de Alianţa DA - prin fotocopiere şi difuzare în cutiile poştale, în toată ţara sau pe net. Acţiunea Alianţei a fost corelată şi cu cea a lui Vadim, sau a lui Nati Meir". Iar, mai la vale: „Este evident că cei care îl controlaseră, din fosta Securitate, şi care erau, bănuiesc, interesaţi ca eu să nu cîştig alegerile prezidenţiale (aha, deci asta era! - nota mea, C.V.T.) au determinat publicarea acelor materiale în SUA, şi apoi le-au preluat în ziarul «România Mare» şi în publicaţiile de tip «samizdat»“. Alo, te-ai scrîntit la cap - sau la zdup? Care sînt foştii securişti care ar fi „preluat", în revista (nu ziarul) „România Mare" acele materiale? Eu nici nu-l cunosc pe numitul Aurel Sergiu Marinescu, nu l-am văzut în viaţa mea, nici nu ştiu dacă mai trăieşte. Şi nu mi-a forţat, nimeni, niciodată mîna să „preiau" în „România Mare" articole de o factură sau alta. Îmi aduc aminte, în linii mari, despre ce era vorba. Ce nu era adevărat acolo? Nu era adevărat că A. Năstase era (şi încă mai este) homosexual? Sau poate vrea să mă ocup, eu, în stilul meu, de acest viciu al lui, care s-a propagat ca o dîră urît mirositoare în politica românească, pe care a transformat-o într-o veritabilă vidanjă? Vrea A. Năstase să-i spun cîţi avortoni a făcut el şi care au ajuns - doar din solidaritate gay - miniştri, parlamentari, alţi demnitari PSD? Poate că asta şi înseamnă PSD - Pidosnici. Atacul actual al lui Adrian Năstase e josnic.

El nu-şi revine, nici acum, din şocul că eu n-am „stat capră" la poftele lui de mărire. Nici acum, după 10 ani de la acele evenimente, el nu vrea să priceapă că eşti pedepsit atunci cînd te încăpăţînezi să ocupi un loc care nu ţi se cuvine. Fireşte, nu i se cuvenea nici lui Traian Băsescu, dar asta e o altă poveste. Îmi vorbeşte, mie, Adrian Năstase de Securitate? El, care nu era străin de mîrşăvia directorului SRI, Radu Timofte, de a expune, la Sala de Lectură (?!) a acestei instituţii, Dosarul de Urmărire Informativă al meu? Atunci, gaşca de la CNSAS - dirijată de H.R. Patapievici, G. Liiceanu, M. Dinescu, A. Pleşu - s-a scremut să mă scoată... colaborator, deşi eu eram victima. Reamintesc că dosarul meu de urmărire are nu mai puţin de 20 de volume! Unde e acum Radu Timofte? L-a bătut Dumnezeu cum e mai rău. Unde e „Banda celor 4"? La lada de gunoi. Unde e Adrian Năstase? La Cimitirul Elefanţilor. Desigur, e greu să te obişnuieşti cu ideea că ai trecut, la mustaţă, pe lîngă tronul lui Mihai Viteazul. Eu ştiu ce vorbesc, fiindcă am fost furat, ca-n codru, de gaşca Iliescu-Năstase-Talpeş, în anul 2000. Dar viaţa merge înainte. Cine nu ştie să piardă nu ştie nici să cîştige. Necazul cel mare al tuturor prigonitorilor mei este că, dacă îşi pierd funcţiile efemere, ei redevin ce-au fost: nimeni. Pe cînd eu sînt cine sînt: un om curat la suflet şi iubit de popor, pe care nu l-am minţit, nu l-am jefuit, nu l-am trădat.

CORNELIU VADIM TUDOR
24 spre 25 septembrie 2014

Recomanda-ne si cometeaza acest articol.

Tweet